Grecia, în CLUBUL ţărilor datoare-vândute la FMI, alături de Zimbabwe, Sudan şi Cuba

Atena a trimis, marți, creditorilor o propunere oficială de ultim moment pentru ajutor internațional, dar aceasta nu a fost suficientă, Grecia devenind astfel prima țară dezvoltată care intră oficial în incapacitate de plată față de Fondul Monetar Internațional (FMI). Grecia se alătură astfel marilor datornici din alte ţări, ca Zimbabwe, Sudan şi Cuba.
Filip Stan
01 iul. 2015, 07:15
Grecia, în CLUBUL ţărilor datoare-vândute la FMI, alături de Zimbabwe, Sudan şi Cuba

Conform estimărilor analiștilor, Grecia nu a reușit să plătească tranșa de 1,6 miliarde de euro către FMI, care se confruntă acum cu cel mai mare faliment din istoria sa. Oficialii FMI au anunțat că vor examina la momentul potrivit solicitarea Greciei privind extinderea perioadei de achitare a plăților.

Guvernul premierului Alexis Tsipras a solicitat partenerilor europeni un pachet de asistență financiară pe doi ani, în valoare de aproape 30 miliarde de euro, care să acopere necesitățile de finanțare ale Greciei. Conform unor surse din zona euro, ministrul elen de Finanțe, Yanis Varoufakis, ar fi declarat într-o convorbire cu omologii săi europeni că Atena ar putea renunța la controversatul referendum din 5 iulie în schimbul unui acord de ultim moment.

Din 2010, Grecia a beneficiat de două pachete de asistență financiară, în valoare de aproape 240 miliarde de euro, de la UE, BCE și FMI. Din cauza neachitării tranșei către FMI, Grecia riscă să iasă din zona euro, ceea ce va avea consecințe neprevăzute pentru UE și pentru economia mondială. În schimb, Grecia intră în „clubul datornicilor la FMI”, alături de ţări ca Zimbabwe, Sudan şi Cuba.

În acest timp, peste 20.000 de persoane au manifestat marți seara la Atena în favoarea unui răspuns ‘Da’ la referendumul ce va fi organizat duminică de Guvernul condus de Alexis Tsipras și pentru susținerea măsurilor bugetare și a reformelor cerute Greciei de către creditori. Alte zeci de mii de persoane au venit în piața Syntagma din centrul Atenei pentru a-și arăta sprijinul față de Guvern, potrivit Agerpres.

Felix Hufeld, președintele Autorității de Supervizare Bancară din Germania (BaFin) și, totodată, membru în consiliul de supervizare al Băncii Centrale Europene, a afirmat marți că băncile grecești ar putea fi considerate solvabile timp de maximum cinci zile după ce statul grec intră în incapacitate de plată. Instituțiile trebuie să fie considerate solvabile pentru a putea accesa linia de finanțare de urgență (ELA) oferită de BCE pentru băncile grecești.

Citeşte şi Un britanic a găsit soluţia pentru a achita datoria Greciei. Nu te-ai fi gândit la aşa ceva

De asemenea, Hufeld a avertizat că este greșit să se creadă că Europa ar putea să se spele pe mâini de problemele Greciei dacă țara și băncile sale vor deveni insolvente. ‘Dacă declarăm băncile grecești insolvente, acesta nu este sfârșitul poveștii’, a subliniat Hufeld, precizând că trebuie menținute o serie de funcții vitale. Declarațiile lui Felix Hufeld sugerează că BCE nu va considera imediat băncile grecești insolvabile și nu le va tăia accesul la finanțarea de urgență înaintea referendumului de duminică. O eventuală retragere a acestui suport ar declanșa un colaps al băncilor, ceea ce ar împinge și mai mult Grecia spre ieșirea din zona euro.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunțat, duminică, impunerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, băncile elene vor fi închise până în 6 iulie, inclusiv, fiind afectate și sucursalele băncilor străine din Grecia.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie, suspendată de judecători. Ce se întâmplă cu turul II
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
O mare fabrică se ridică în inima România. Locuri de muncă și beneficii pe termen lung
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul fetiței de 3 luni care a murit sub ochii părinților, după o infecție virală. Familia cere dreptate: „Se vedea că are dureri mari”
Cancan.ro
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi la ITP și la înmatricularea mașinilor! Se introduc certificate digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
ANAF pune popriri. Se iau în vizor veniturile din străinătate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”