Grecia şi Bulgaria anunţă o cale ferată care va lega Marea Egee de Marea Neagră. România, posibil partener

Premierul bulgar Boiko Borisov și omologul său grec Alexis Tsipras au anunțat miercuri că au stabilit planuri pentru construirea unei noi căi ferate care să lege Marea Egee de Marea Neagră, ocolind Strâmtoarea Bosfor congestionată de un trafic intens, la proiect putând să se alăture ulterior Serbia și România, relatează AFP.
Romania TV
06 sept. 2017, 17:08
Grecia şi Bulgaria anunţă o cale ferată care va lega Marea Egee de Marea Neagră. România, posibil partener

„Avem voința de a face ca Balcanii să avanseze”, a declarat Alexis Tsipras în portul Kavala, situat în nordul Greciei, unde a semnat cu Borisov un memorandum privind acest proiect.

„Suntem pe cale să deschidem noi rute comerciale care să lege Marea Egee de Dunăre și de Marea Neagră”, a adăugat premierul elen în fața presei. 

Acest proiect, aprobat de Uniunea Europeană, dar ale cărui date de început și de finalizare nu sunt cunoscute, are ca scop legarea marilor porturi elene Salonic și Kavala de cele bulgare Burgas, Varna și Ruse.

Numai tronsonul grec ar costa circa patru miliarde de euro.

Sunt în derulare discuții pentru a atrage Serbia în acest proiect, precum și România într-o etapă ulterioară, a precizat Borisov.

O întâlnire între cele patru state vizate va avea loc la Varna pe 3 octombrie, a mai spus premierul bulgar.

DailyBusiness
Amendă de 2.000 de lei și ridicarea mașinii pentru românii care merg la magazin cu automobilul. Măsuri drastice intră în vigoare!
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Sfatul zilei de duminică, 9 martie. Alegere importantă pentru Scorpioni
Capital.ro
Finalul pentru Călin Georgescu. Verdictul cutremură România: Intră pe Tribunal Militar
Playtech.ro
Cuvântul din limba română imposibil de tradus exact în altă limbă. Nu este „dor” și sigur l-ai spus de multe ori
DailyBusiness
500 de lei de la stat pentru acești români. Banii ajung în cont din 2025
Adevarul
„Fată, tu ești cretină?”. Profesoară de la o școală prestigioasă, înregistrată în timp ce își amenință elevii: „Vin la tine și îți dau câteva”
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Mulți părinți fac această greșeală. Când trebuie să meargă cu copiii la urgențe
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
A murit arsă de vie, chiar cu o zi înainte de a sărbători ziua de naștere! Soțul ei a reușit să scape cu viață din același incendiu de vegetație din Maramureș
Cancan.ro
Ultimele previziuni astrologice făcute de Minerva pentru 2025, înainte să moară. Zodia care pierde o sumă importantă de bani în acest an
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Gheorghe Dincă, nevinovat?! Alexandra ar fi vie. Cutremur la Caracal după 6 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
China reacționează după tensiunile dintre Trump și Zelenski la Casa Albă
MediaFlux
Candidatura lui Călin Georgescu, pe masa CCR. Două contestații au fost depuse la BEC
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ziua Internațională a Femeii: Cum a apărut și ce înseamnă 8 Martie în lume