Grecia va prezenta „o listă precisă de reforme în următoarele zile”

Grecia va prezenta "o listă completă de reforme precise în următoarele zile", au anunțat într-un scurt comunicat instituțiile europene în noaptea de joi spre vineri, după o reuniune asupra salvării financiare a țării, informează AFP.
Alina Costache
20 mart. 2015, 06:32
Grecia va prezenta

Grecia va stabili reformele, iar angajamentele asumate în cadrul Eurogrupului din 20 februarie au fost reafirmate, cu scopul „de a încheia cât mai curând posibil” și „într-un spirit de încredere reciprocă”, adaugă declarația publicată după o întâlnire de mai mult de trei ore consacrată Greciei, la care au participat cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, potrivit Agerpres.

La această reuniune, organizată la cererea primului ministru grec Alexis Tsipras de președintele Consiliului Donald Tusk pe marginea summitului celor 28 la Bruxelles, au participat de asemenea președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker și cei ai BCE Mario Draghi și Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem.

„Nu am discutat despre cifre sau angajamente specifice”, a declarat dna Merkel într-o conferință de presă.

„Li s-a cerut (liderilor greci) să fie mai preciși asupra reformelor și ca acestea să fie prezentate mai repede decât era prevăzut”, a explicat la rândul său Hollande, insistând că „noțiunea de accelerare a fost dorită și de unii și de alții”.

„Discuțiile politice au loc la Bruxelles, misiunile de verificare la Atena”, precizează textul instituțiilor, indicând că „Eurogrupul este gata să se întâlnească din nou cât mai curând posibil”.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Republica Moldova, o idee genială pentru vacanța de Paște. Ce găsești acolo te va uimi
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Lovitură finală pentru Lasconi! Răsturnare de situație înainte de alegeri
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu