Grecia va restitui înainte de scadenţă o parte din împrumutul de la FMI

Mecanismul European de Stabilitate (ESM) a fost de acord luni să permită Greciei să restituie, înainte de scadenţă, o parte din masivul împrumut luat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), se arată într-un comunicat al fondului de salvare al zonei euro, transmite Reuters.
Iulian Tudor
28 oct. 2019, 12:43
Grecia va restitui înainte de scadenţă o parte din împrumutul de la FMI

Grecia vrea să plătească aproximativ 2,7 miliarde de euro (trei miliarde de dolari) din creditul primit de la FMI. Achitarea anticipată ar permite Atenei să-şi reducă costurile cu serviciul datoriei, deoarece împrumuturile de la FMI au o dobândă mai ridicată decât cea plătită în prezent de Grecia pe pieţele de obligaţiuni.

Împrumuturile luate de Grecia de la FMI se ridică la aproximativ nouă miliarde de euro.

„Restituirea înainte de scadenţă a unei părţi din creditul FMI este benefică atât pentru Grecia, cât şi pentru Mecanismul European de Stabilitate”, a afirmat şeful ESM, Klaus Regling.

În timpul crizei datoriilor din perioada 2010-2015, Grecia a fost în imposibilitate de a accesa împrumuturi de pe pieţele de obligaţiuni şi a fost nevoită să apeleze la credite masive de la FMI şi de la guvernele din zona euro.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Surprize la alegerile din Germania: Prezență record și miza partidelor mici
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!