Grefiera de la Judecătoria Topliţa, acuzată că a dat informaţii unor învinuiţi din anchete,eliberată

Grefiera de la Judecătoria Topliţa, acuzată de favorizarea infractorului după ce a furnizat informaţii unor învinuiţi din anchete şi suspendată apoi din funcţie, a fost arestată de magistraţii Judecătoriei Gheorgheni şi eliberată în mai puţin de 24 de ore de judecătorii Tribunalului Harghita.
Romania TV
27 iun. 2013, 12:52
Grefiera de la Judecătoria Topliţa, acuzată că a dat informaţii unor învinuiţi din anchete,eliberată

Preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, judecătorul Florin Dima, a decis, miercuri, potrivit lui Kardalus Erika, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Harghita, ca grefiera de la Judecătoria Topliţa, acuzată de favorizarea infractorului, să fie suspendată din funcţie, ca urmare a începerii urmăririi penale prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Propunerea de arestare preventivă a funcţionarei judecătoreşti a fost soluţionată, în aceeaşi zi, la Judecătoria Gheorgheni, după ce magistraţii de la Judecătoria Topliţa au făcut cerere de abţinere.

Grefiera, pe numele căreia a fost eliberat mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, a făcut recurs şi fost eliberată, joi, de judecătorii de la Tribunalul Harghita, care au decis să înlocuiască măsura arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 30 de zile.

„Şi asta este o măsură preventivă destul de strictă, trebuie să se prezinte la Poliţie zilnic, nu poate să părăsescă oraşul, deci nu se poate spune că a scăpat”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Kardalus Erika.

Potrivit acesteia, decizia magistraţilor s-a bazat pe faptul că grefiera nu mai poate influenţa desfăşurarea anchetei întrucât probele au fost constituite şi că nu prezintă pericol social.

„Există deja un probatoriu constituit şi practic, în această fază, nu mai poate avea nicio influenţă asupra urmăririi penale. În al doilea rând, nu prezintă pericol, pentru că nu este o infracţiune cu violenţă, care să prezinte pericol pentru ordinea publică, este o infracţiune de serviciu şi ea nu mai are loc de muncă, fiind suspendată, deci nu mai are acces la date”, a precizat Kardalus Erika.

Prim-procurorul Eugen Citirigă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa, care instrumentează dosarul deschis pe numele grefierei şi care a propus măsura arestării preventive a acesteia, s-a declarat surprins de decizia Tribunalului Harghita.

„Am rămas surprins de decizia magistraţilor, care au înlocuit arestarea preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu în cazul grefierei. Este vorba despre o persoană angajată în justiţie, care a înfăptuit fapte ce au favorizat infractori”, a spus Eugen Citirigă.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa a explicat că există mai multe dosare în lucru, grefiera fiind acuzată că a adus la cunoştinţa unor învinuiţi că sunt cercetaţi penal, avertizându-i că sunt interceptaţi şi că vor fi percheziţionaţi.

„În dosarele pe care le avem noi în lucru, de trei ori a transmis informaţii legate atât de faptul că erau interceptate (persoanele învinuite), cât şi de faptul că urma să se facă o percheziţie care, până la urmă, nici nu s-a mai realizat, tocmai din motivul acesta. Ultima sa intervenţie, când a transmis informaţii unei învinuite, a prejudiciat foarte mult, întrucât, informând-o că a fost interceptată, actele pe care urma să le ridice poliţiştii în cazul unor infracţiuni economice cu prejudicii mari, nu au mai fost de găsit”, a precizat prim-procurorul Citirigă.

Anchetatorii susţin că grefiera, care era angajată la Judecătoria Topliţa din anul 2001, nu a mai comis astfel de infracţiuni anterior celor de care este acuzată în prezent.

„Din câte ştiu eu, nu a mai comis infracţiuni, din contră, toată lumea o laudă că ce grefier bun a fost”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Harghita, Kardalus Erika, opinând, totodată, că faza de urmărire penală „se va termina destul de repede” şi va fi trimisă în judecată.

Grefiera de la Judecătoria Topliţa a fost reţinută pentru 24 de ore, miercuri, şi dusă în instanţă cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzată că le-a divulgat unor învinuiţi informaţii din ancheta Poliţiei, fapt care ar fi dus la întârzierea cercetărilor.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Ce să pui la rădăcina bujorilor ca să înflorească spectaculos. Trucuri pentru flori bogate și sănătoase
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Breaking News. Simion și Gavrilă își depun candidaturile, susținuți de Georgescu
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după înțelegerea între SUA și Ucraina pentru armistițiu în război
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură