Grevă japoneză la Spitalul Judeţean Cluj. Angajaţii sunt nemulţumiţi că sunt obligaţi să-şi facă şi plătească testele Covid

Angajații de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj fac grevă pentru că sunt obligați să își facă teste COVID când revin din concediu.
Romania TV
07 oct. 2020, 07:34
Grevă japoneză la Spitalul Judeţean Cluj. Angajaţii sunt nemulţumiţi că sunt obligaţi să-şi facă şi plătească testele Covid

„Este grevă la Spitalul Județean din cauza unei directive a conducerii care ne obligă să facem test COVID-19 după întoarcerea din concediul de odihna, medical și să îl facem contracost.

Tariful este de 150 de lei și se face la laboratorul spitalului”, a declarat un angajat, pentru stiridecluj.ro.

Citeşte şi Medicii ameninţă cu greva generală: „Avem drepturi salariale neprimite, posturi blocate, cerem acordarea stimulentului promis”

Sindicatul Sanitas au anunțat că în 7 octombrie se va desfășura o grevă japoneză, la nivel național. Revendicările sindicatului vizează condițiile de muncă, în contextul pandemiei COVID-19.

Subliniem că nu este o grevă limitată la SCJU Cluj-Napoca. La nivelul Spitalului există, în prezent, o recomandare de testare, pentru angajații care se întorc din concediu, pentru siguranța personalului și a pacienților„, a mai spus sursa.

DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft de sâmbătă, 1 martie 2025, patru produse pe care românii se bat să le cumpere. Se vor vinde mai ceva ca pâinea caldă
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu. Dovezile sunt clare. Decizia luată de Parchetul General
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
Când vine primîvara în România. Meteorologii au anunțat chiar acum
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
kanald.ro
Trafic restricționat pe Bulevardul Iuliu Maniu. Circulația a fost afectată de incendiul din Militari Residence
Cancan.ro
Chinul trăit de fotbalistul Luca Manolache în ultimele luni. I s-a făcut rău, a mers la analize și a aflat că…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungurii îi pun STOP lui Călin Georgescu. Acuzații dure din Ungaria. L-au distrus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Ilie Bolojan transmite urări comunității musulmane din România la începutul lunii Ramadan
MediaFlux
Călin Georgescu iese la atac. Mișcare de ultimă oră
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân