Transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus a declanșat o adevărată revoltă în cadrul companiei de automobile, iar angajații au decis să intre în grevă.
„E de neacceptat ca, în timp ce FCS și CNHI continuă să facă sacrificii economice uriașe, compania să cheltuie sute de milioane de euro pe achiziția unui jucător. Ni s-a spus că vremurile sunt grele, că trebuie să recurgem la economii, să așteptăm lansarea modelelor noi, care nu au mai ajuns niciodată. Și în timp ce muncitorii și familiile lor strâng cureaua din ce în ce mai mult, compania decide să investească o mulțime de bani într-o singură resursă umană. E corect așa ceva? E normal ca o singură persoană să câștige milioane în timp ce mii de familii nu pot să o ducă nici măcar până la mijlocul lunii?
Cu toții suntem angajați ai aceluiași patron, dar diferența în tratament nu poate și nu trebuie acceptată. Muncitorii de la Fiat au creat averea companiei pentru cel puțin trei generații, dar în schimb, au primit o viață de mizerie. Compania trebuie să investească în modele de mașini care să garanteze viitorul miilor de oameni, decât să îmbogățească o singură persoană. Acela ar trebui să fie obiectivul. O companie care să pună interesul angajaților pe primul loc. Dacă nu e așa, este pentru că ei preferă lumea fotbalului, a distracției și orice altceva. Pentru motivele descrise mai sus, Uniunea Sindicatelor a decis să intre în grevă la uzina FCA de la Melfi, începând cu data de duminică, 15 iulie, de la ora 10 PM până marți, 17 iulie, ora 6 PM„, se arată în comunicatul sindicatelor de la Fiat-Chrysler.
Cu banii cheltuiți pentru aducerea lui Ronaldo, compania italiană ar putea mări cu câte 200 de euro salariul fiecărui angajat, așa cum s-au și plâns și în urmă cu câteva zile câțiva angajați de la Fiat.
„Din cauza inflației, noi nu ne-am mai recuperat cei 10,7 la sută, iar compania Fiat-Chrysler Automobiles plătește anual 126 de milioane de euro pe sponsorizări, dintre care 26,5 milioane merg la Juventus„, spunea un lider sindical, în urmă cu câteva zile.