Greva profesorilor continuă şi marţi. Ministerul Educației a anunțat majorarea salariiilor personalului nedidactic din Educație și promite bonusuri. Sorin Ion: „Tehnic, mediile se pot încheia cu notele de până acum”

În timp ce profesorii fac grevă, Ministerul Educației transmite că ”educația reprezintă o prioritate națională pentru partidele aflate în actuala Coaliție de guvernare” și anunță că lucrează la actele care să permită majorarea salariiilor personalului nedidactic cu 9 procente și promite bonusuri pentru debutanți și stimulente pentru unii dascăli.
Alina Andrei
22 mai 2023, 12:25
Greva profesorilor continuă şi marţi. Ministerul Educației a anunțat majorarea salariiilor personalului nedidactic din Educație și promite bonusuri. Sorin Ion:

UPDATE: Greva generală din școli continuă marți. Guvernul nu a mai invitat luni sindicatele la discuții, după ce reprezentanții profesorilor au cerut o nouă întâlnire. Greva generală din școli continuă și marți, 23 mai. Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a precizat pentru Edupedu.ro că sindicatele din Învățământ nu au primit astăzi vreo invitație pentru o eventuală discuție cu reprezentanții Guvernului. George Purcaru, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat astăzi la Radio România Actualități că Simion Hăncescu, președintele FSLI, a solicitat ieri, 21 mai, o nouă întâlnire cu reprezentanții Guvernului, dar nu a primit un răspuns.
UPDATE: Înghețarea anului școlar nu este luată în calcul în niciun scenariu, spune secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Acesta a declarat la Radio România Actualități că sunt între 60-70% dintre angajații din școli în grevă generală în acest moment și că Ministerul Educației nu va face publice listele cu procente de participare, pe școli, pentru că ar putea duce la o etichetare a unităților de învățământ. Cifrele sindicatelor arată un procent de participare de aproximativ 72% doritori de participare la greva generală.

Secretarul de stat a explicat că în toate scenariile luate în calcul la Ministerul Educației este luată în considerare o grevă de câteva zile, nu una de câteva săptămâni.
Întrebat ce arată centralizarea Ministerului Educației, cu privire la participarea angajaților din școli la greva generală, Sorin Ion a explicat că instituția nu va publica datele detaliate pe școli pe care le-a centralizat pentru a monitoriza protestele. Aceasta a spus că „din datele noastre, procentele sunt ceva mai mici, sub 70%. Pot să vă spun între 60 și 70%, care e nerelevant din punctul ăsta de vedere. Oricum, amplitudinea mișcării de protest este una importantă”.

Luni este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Sindicatele au anunţat declanşarea grevei săptămâna trecută şi au avut două runde de negocieri cu reprezentanţii Guvernului, care nu s-au încheiat cu un acord. În total, potrivit sindicatelor, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul nedidactic din şcoli. De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment şi în învăţământul superior.

Ministerul Educației a anunțat că lucrează la actele care să permită majorarea salariiilor personalului nedidactic cu 9 procente și promite bonusuri pentru debutanți și stimulente pentru unii dascăli.

”În urma discuției din data de 21 mai 2023, desfășurată la Palatul Victoria, la care au participat Premierul României – dl. Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele Camerei Deputaților – dl. Marcel Ciolacu, reprezentanți ai executivului și liderii federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, facem următoarele precizări:

Ministerul Educației împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au început demersurile pentru elaborarea actelor normative care să creeze cadrul legal pentru:

  • salarizarea întregului personal nedidactic din învățământul de stat, la nivelul grilelor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022. Din analiza Ministerului Educației, aceasta înseamnă o creștere de circa 9% a salariului și un impact bugetar estimat la  90 de milioane de lei, până la finalul anului calendaristic, pentru cei aproape 55.000 de beneficiari din învățământul preuniversitar și 10.000 din învățământul superior;
  • acordarea unui bonus pentru profesorii debutanți;
  • acordarea unor stimulente financiare pentru profesorii care sunt încadrați în unități de învățământ din zone defavorizate.

Menționăm că acordarea unor stimulente financiare pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unități de învățământ din zone defavorizate este unul dintre obiectivele cuprinse în proiectul Legii învățământului preuniversitar, care se află, astăzi, la vot, în plenul Senatului României.

Reiterăm faptul că educația reprezintă o prioritate națională pentru partidele aflate în actuala Coaliție de guvernare”, a transmis Ministerul Educației, luni dimineață.

Citește și: Ce salarii ar trebui să primească profesorii. Sindicatele propun 4.000 de lei pentru debutanți și 7.000 de lei pentru cei la final de carieră

 

Sindicatele din Educație au respins ”aşa-zisa ofertă a Guvernului României”: ”NU avem nevoie de ajutoare sociale! NU suntem asistaţi social! AVEM nevoie de salarii decente!”

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală ”ALMA MATER” anunţă, luni, că au respins ”aşa-zisa ofertă a Guvernului României”.

”NU avem nevoie de ajutoare sociale!

NU suntem asistaţi social!

AVEM nevoie de salarii decente!

NU am decis să facem grevă peste noapte!

NU facem jocuri politice!

ESTE greva oamenilor şcolii, este greva celor peste 200.000 de angajaţi din învăţământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: AŞA NU SE MAI POATE”, au transmis sindicaliştii.

Aceştia fac apel la solidaritate în rândul membrilor pentru continuarea demersului.

”Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală,  să iasă masiv în stradă”, au mai transmis sindicaliştii.

 

Ministerul Educației, către inspectorii școlari, în prima zi de grevă generală în școli: Profesorii greviști să nu fie stigmatizați de cei care nu sunt în grevă

Ministerul Educației a transmis inspectorilor școlari, prin reprezentanții săi, ca profesorii greviști să nu fie stigmatizați de cei care n-au intrat în grevă, potrivit surselor Edupedu.ro. În această dimineață, Ministerul Educației a organizat o videoconferință cu inspectorii școlari.

O altă recomandare venită din partea lui Sorin Ion ar fi fost ca părinții să fie informați că este posibil ca orele să nu se desfășoare în mod normal. De asemenea, profesorii care nu sunt în grevă vor intra nu doar la orele lor, ci vor asigura supravegherea copiilor, potrivit acelorași surse.

Pe de altă parte, angajații care nu au intrat în grevă să nu fie în situația de a fi etichetați și împiedicați să-și țină activitatea de către persoanele care sunt în grevă, ar fi avertizat Ministerul Educației.

 

Secretarul de stat Sorin Ion: Între 60% și 70% dintre angajații din școli participă la grevă. Nu luăm în calcul înghețarea anului școlar în niciunul dintre scenariile noastre

Înghețarea anului școlar nu este luată în calcul în niciun scenariu, spune secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Acesta a declarat la Radio România Actualități că sunt între 60-70% dintre angajații din școli în grevă generală în acest moment și că Ministerul Educației nu va face publice listele cu procente de participare, pe școli, pentru că ar putea duce la o etichetare a unităților de învățământ.

„Pe noi ne-a interesat ca cel puțin începând de astăzi, activitatea în școli să se desfășoare fără riscuri pentru copii, pentru că să știți, sunt situații total diferite, în sensul că avem unități de învățământ în care se desfășoară activitatea absolut normal, nu există nicio persoană în grevă, dar avem și la polul opus unități de învățământ în care tot personal este în grevă. Ei bine, lucrurile se tratează diferit. De fapt, cele mai multe școli sunt cele în care o parte din personal protestează prin grevă, iar altă parte este la activitate.

Și vineri și astăzi am avut întâlniri cu inspectorii școlari generali. Probabil că până la sfârșitul zilei vom mai face încă una, pentru că încercăm să țină situația sub control. Repet, prioritatea noastră fiind asigurarea siguranței copiilor, pentru că în cele din urmă este focul principal”, a spus Sorin Ion la România Actualități.

”Dacă acțiunea de protest va dura o zi – două, trei, atunci toate aceste lucruri sunt rezolvabile. Să nu uităm că începând de anul acesta mediile se încheie o singură dată pe an. Prin urmare, în luna mai, când vorbim, avem acumulate note calificative pe întreg anul școlar. Deci, tehnic, dacă vorbim încheierea situației școlare n-ar trebui să fie o problemă. Evident, așa cu două-trei săptămâni, chiar patru în minus, nu ne gândim încă la un astfel de scenariu. Niciodată n-am luat în considerare o acțiune de protest care să dureze atât. Suntem în continuare deschiși la dialog, știți foarte bine, chiar dacă rezultatul întâlnirii de ieri n-a fost cel scontact de către reprezentanții profesorilor, deschiderea la dialog există în continuare și eu, unul, sunt optimist că vom găsi o soluție de comun acord”.

(…) Dacă mă întrebați pe mine, nu știu să existe vreun precedent și nici o definiție foarte clară a înghețării anului școlar. Nu, nu, nu ne gândim la asta în niciun scenariu de lucru”, a mai spus Sorin Ion.

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Anda Adam și Joseph, Gabi Tamaș și Dan Alexa sunt printre echipele care pornesc anul acesta pe Drumul Eroilor, în Asia Express
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Zodiile care triumfă în luna februarie. Cinci nativi au noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Capital.ro
Călin Georgescu a dat cărțile pe față. Ce va păți Constituția România: Obligatoriu, e faza finală!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Povestea de film a fostului șef al Poliției Câmpulung: de la erou la inculpat. S-a pensionat când era în arest
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Raluca Păstramă și Ibrahim Hanifi, răsturnare de situație în lupta pentru custodia copilului! Ce se întâmplă după ce instanța a decis ca fetița celor doi să rămână la mamă
Spynews
Costel Biju, surpriză romantică pentru soția lui, Andreea. În ce loc de vis și-a dus manelistul partenera / FOTO
Evz.ro
Vremea de Mica Unire le dă românilor planurile peste cap. Progoza ANM
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Planta de apartament care se mișcă noaptea pentru a se ruga. De ce este bine să o avem în casă
Cancan.ro
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Lovitura finală pentru Călin Georgescu. Verdictul este clar: Din păcate...
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Alternativa pentru Germania cere închiderea urgentă a granițelor
MediaFlux
AMENZI pentru PĂRINȚI! SE DAU 10.000 DE LEI pentru o regulă simplă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București