Gruia Stoica rămâne în AREST LA DOMICILIU

Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au dispus, luni, menținerea măsurii arestului la domiciliu față de omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat de cumpărare de influență în legătură cu o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia.
Iulian Tudor
19 ian. 2015, 15:27
Gruia Stoica rămâne în AREST LA DOMICILIU

De asemenea, instanța a constatat că se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul Doru Boștină și au dispus menținerea ei, respingând ca neîntemeiată cererea inculpatului de modificare a controlului judiciar, în sensul de a se dispune încetarea obligației prevăzută de articolul 215, aliniatul 2, litera a din Codul de procedură penală care spune ‘să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia’.

Decizia Curții de Apel Ploiești poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost trimis în judecată la data de 12 februarie 2014, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, alături de avocatul Doru Boștină, acuzat de trafic de influență. Potrivit DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație ce avea ca scop încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.

Gruia Stoica va fi judecat la Curtea de Apel Ploieşti

Conform fișei de date a achiziției, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II și 172.574.610 lei pentru SE Ișalnița). La data de 17 ianuarie 2014, CE Oltenia a transmis invitații de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorității contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA București (GFR) și alte trei societăți comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societățile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitație era data de 29 ianuarie 2014.

CFR Marfă și-a manifestat intenția de a participa la procedura de achiziție a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparținând Complexului Energetic Oltenia și prin urmare a cerut să i se elibereze documentația de atribuire (fișe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru).

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană care controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boștină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să își exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcționar public), pentru a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să-i comunice prețul oferit de societatea pe care o conduce, la licitația din 29 ianuarie 2014, așadar să divulge date confidențiale.

Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitației, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Procurorii susțin că, în acest context, avocatul Boștină i-a promis lui Gruia Stoica faptul că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preț și va folosi pentru realizarea traficului de influență un intermediar care poate exercita influența directă asupra directorului general al CFR Marfă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Adevărul cumplit despre Călin Georgescu. Niciun român care l-a votat n-a știut: El era chiar...
Playtech.ro
Cine primeşte pensii duble în mai 2025? Casa de pensii a recalculat veniturile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Lucruri neștiute despre pâine. Cum citești ambalajul corect
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Citate Papa Francisc: Cele mai înțelepte vorbe spuse de Suveranul Pontif
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în muzica populară. S-a stins maestrul fluierului românesc: În Săptămâna Luminată, Dumnezeu l-a vrut în ceruri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Ilie Bolojan s-a enervat. Trântește cu guvernul de pământ. Decizie de ultimă oră
MediaFlux
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta