Potrivit unui comunicat dat publicităţi, vineri, de Poliţia Română, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din cadrul BCCO Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT-Serviciul Teritorial Alba Iulia, au făcut, joi, şase percheziţii în Sibiu la persoane suspectate de infracţiuni şi fraude informatice.
Conform poliţiştilor, membrii grupării au vârste cuprinse între 25 şi 27 de ani, iar în urma percheziţiilor efectuate la locuinţele suspecţilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe obiecte şi valori, constând în tehnică de calcul (şapte laptopuri, două memory-disk-uri, trei dispozitive token), suma de 450 de euro şi opt telefoane mobile.
Anchetatorii au stabilit că doi dintre membrii grupării infracţionale ar fi postat anunţuri fictive de vânzare a unor produse pe mai multe site-uri specializate de comerţ on-line, în perioada ianuarie-decembrie. Aceştia ar fi solicitat cumpărătorilor să trimită contravaloarea produselor achiziţionate în mai multe conturi deschise în municipiul Sibiu, pe numele unui al treilea suspect.
Ulterior, sumele în valută colectate erau convertite în lei şi transferate în alte conturi ce aveau ataşate carduri de retragere numerar, banii fiind retraşi de la mai multe ATM-uri din municipiul Sibiu.
Prejudiciul cauzat în acest mod este estimat, până în prezent, la 22.840 de euro, 14.180 de dolari, 2.947 de lei şi 515 de lire sterline.
Prin această modalitate, suspecţii ar fi indus în eroare un număr de 40 de persoane din Statele Unite ale Americii, Austria şi Germania.
Doi dintre membrii grupării au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi, vineri, magistraţilor Judecătoriei Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă pentru fraude informatice, iar al treilea suspect este cercetat în libertate cu interdicţia de a părăsi ţara.
Procurorii DIICOT au cooperat în instrumentarea cauzei cu autorităţile judiciare americane, austriece şi germane.