Gruparea jihadistă Stat Islamic revendică atentatul din Herat asupra unei moschei şiite

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atentatul comis marți seara împotriva unei moschei șiite din Herat, principalul oraș din vestul Afganistanului, soldat cu cel puțin 29 de morți și 63 de răniți, potrivit autorităților afgane.
Filip Stan
02 aug. 2017, 14:12
Gruparea jihadistă Stat Islamic revendică atentatul din Herat asupra unei moschei şiite

„Circa 50 de șiiți au fost uciși și 80 au fost răniți într-un atac comis ieri (marți) de militanți ai SI la o moschee din Herat, în vestul Afganistanului”, a anunțat Amaq, agenția de propagandă a grupării extremiste sunnite.

Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Herat, Jailani Farha, a afirmat marți seara că toate victimele sunt civile. După cum a explicat acesta, atacul asupra moscheii a avut loc marți, după rugăciunea de seară, când un mare număr de oameni încă se aflau înăuntru, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Explozie în Afganistan, într-o moschee şiită: Cel puţin 29 de persoane au murit şi 63 sunt rănite

Potrivit lui Farha, un atacator a deschis focul asupra oamenilor care părăseau moscheea, iar ulterior a intrat în lăcașul de cult, unde a detonat explozibilul, potrivit Agerpres.

Misiunea ONU în Afganistan a anunțat, în iulie, că în conflictul din această țară s-a înregistrat un nou record de decese în rândul civililor, 1.662 dintre aceștia fiind uciși în primele șase luni ale anului 2017, cu 2% mai mulți decât în 2016. De asemenea, a crescut și numărul deceselor la copii și femei, cu 9% și, respectiv, 23%.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Complet gratuit pentru proprietarii de teren și casă din România. Totul se rezolvă direct prin Primărie
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Mașinile cu kilometrajul dat înapoi. Topul țepelor pentru șoferi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman