Grupul independenţilor din Camera Deputaţilor va fi în opoziţie faţă de Guvernul USL

Deputatul independent Ion Şcheau a declarat, vineri, la Iaşi, că grupul independenţilor din Camera Deputaţilor, care numără zece parlamentari, se va situa în opoziţie faţă de Guvernul USL, precizând că există discuţii şi cu alţi aleşi pentru a se alătura acestui grup.
Romania TV
21 iun. 2013, 15:46
Grupul independenţilor din Camera Deputaţilor va fi în opoziţie faţă de Guvernul USL

Nouă din cei zece parlamentari independenţi din Camera Deputaţilor s-au reunit, vineri, la Iaşi, pentru a discuta priorităţile pentru sesiunea parlamentară următoare, aceştia organizând şi o conferinţă comună de presă la cabinetul deputatului independent de Iaşi Viorel Blăjuţ.

Deputatul Ion Şcheau, liderul grupului independenţilor din Camera Deputaţilor, a spus că nu este vorba despre un „grup balama” care să susţină Guvernul USL, adăugând că deputaţii independenţi vor veni cu iniţiative proprii.

„Suntem în opoziţie, nu suntem un grup parlamentar balama. Puterea are foarte mulţi parlamentari care nu-şi fac treaba, în timp ce opoziţia e firavă şi nu reuşeşte să facă mare lucru”, a spus deputatul Ion Şcheau.Întrebat dacă există discuţii şi cu alţi deputaţi pentru a trece la grupul independenţilor, Şcheau a răspuns: „Purtăm astfel de discuţii şi sperăm să cooptăm noi aleşi în acest grup”.La rândul său, deputatul de Iaşi Viorel Blăjuţ a precizat că grupul independenţilor nu va face compromisuri cu puterea pentru a-şi promova propriile iniţiative şi că deputaţii din acest grup nu-şi vor vinde votul.

„Vom avea propunerile noastre. Ştim că n-o să ne fie uşor, dar vom încerca să sensibilizăm societatea civilă asupra proiectelor noastre. Vom pune presiune şi dacă va fi nevoie vom veni şi cu pancarte în plenul Camerei Deputaţilor”, a afirmat Viorel Blăjuţ

.La conferinţa de presă de la Iaşi au fost prezenţi deputaţii Ion Şcheau, Viorel Blăjuţ, Alin Constantin Bucur, Cristinel Marian, Aurelian Mihai, Iacob Puşcaş, Mihai Tararache, Răzvan Tănase şi Remus Cernea. Cu excepţia lui Remus Cernea, ales pe listele USL, toţi ceilalţi parlamentari au demisionat din PPDD.Deputatul ieşean Viorel Blăjuţ a afirmat că astfel de întâlniri ale parlamentarilor independenţi se vor desfăşura periodic, următoarea reuniune fiind programată în judeţul Teleorman, la finalul acestei luni.

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Metoda simplă prin care recunoști care sunt legumele naturale și sănătoase. Un cultivator experimentat din Dăbuleni a dezvăluit secretul
Capital.ro
INTERZIS pentru românii care stau la curte. NU ai voie să faci asta în fața casei
Playtech.ro
Imagini de SENZAȚIE cu soția lui Ianis Hagi. Elena a făcut furori în luna de miere. E tot mai îndrăzneață
DailyBusiness
Ministerul Afacerilor Externe recomandă părăsirea IMEDIATĂ din următoarea țară! „Evitați zborurile către acest stat!!”
Adevarul
Marturiile disidenților ruși eliberați în schimbul de prizonieri cu Rusia: „Este foarte dificil pentru mine din punct de vedere emoţional”
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Ion Țiriac s-a răzgândit. Ce se întâmplă cu premiile promise medaliaților olimpici
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Adrian Mutu e în stare de șoc, după cutremurătoarea veste primită: 'Am pierdut un frate!' 😢
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Declarațiile sfâșietoate ale bunicului celor doi copii loviți de un adolescent într-o parcare din București. Care este starea fetiței al cărui picior a fost amputat: „A avut coșmaruri”
Capital.ro
A murit cea mai iubită și frumoasă actriță. A fost o femeie uimitoare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Dărâmat de durere, bunicul băiețelului omorât în accidentul din Pantelimon cere dreptate "A băgat în pământ un suflet nevinovat"
substantial.ro
Ucraina Evacuează Copii și Părinți din Regiunea Donețk din cauza Avansului Rusiei
MediaFlux
AVERTISMENT pentru pensionari. Șeful Casei de PENSII explică o mare GREȘEALĂ
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?