Guvern-FMI: Deficitul poate fi majorat până la 2,5% dacă firmele de stat vor fi restructurate

Guvernul şi FMI discută pentru anul viitor despre o ţintă de deficit bugetar între 1,9% şi 2,1% din PIB, nivel care să poată fi majorat în semestrul II până la maxim 2,5% dacă firmele de stat vor fi restructurate, astfel încât deficitul final incluzând pierderile acestor companii să nu depăşească 3%.
Romania TV
02 nov. 2011, 20:04
Guvern-FMI: Deficitul poate fi majorat până la 2,5% dacă firmele de stat vor fi restructurate

Deficitul bugetar de 1,9%-2,1% din PIB este calculat în termeni cash, potrivit Mediafax.

Ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor este de 3% în sistemul european de calcul ESA 95 (care include şi pierderile companiilor de stat – n.r.), iar un deficit de 1,9% în termeni cash echivalează cu 2,3-2,4% din PIB în sistem ESA.

Discuţiile dintre Guvern şi FMI pentru stabilirea ţintei de deficit pe 2012 vor continua în următoarele zile, iar concluziile vor fi prezentate, duminică, preşedintelui Traian Băsescu, au declarat surse oficiale prezente la discuţiile de miercuri seara dintre liderii coaliţiei şi oficialii Fondului.

„Proiectul de buget pentru anul viitor va fi construit pe o creştere economică în jurul a 2%. Pentru deficitul bugetar sunt încă discuţii, dar cifrele sunt cuprinse la acest moment între 1,9% şi 2,1% din PIB, cu menţiunea că în semestrul II al anului viitor, pe fondul unei evoluţii economice încurajatoare şi dacă restructurarea companiilor de stat va conduce la diminuarea pierderilor, deficitul bugetar să poată fi majorat până la maximum 2,5%, astfel încât incluzând şi pierderile acestor companii să nu depăşească limita de 3% din PIB”, au arătat sursele.

Reducerea deficitului bugetar la sub 3% anul viitor, incluzând şi pierderile unor companii de stat, este asumată de Guvern în acordul cu FMI şi Uniunea Europeană, fiind şi o condiţie de închidere a procedurii de deficit excesiv începută de Comisia Europeană împotriva României în 2009.

Pentru acest an, deficitul bugetar nu trebuie să treacă de 4,4% din PIB.

În ultima scrisoare de intenţie convenită cu FMI, Guvernul a redus lista companiilor de stat ale căror pierderi trebuie avute în vedere la calculul deficitului bugetar de anul viitor, de la 30 la doar 10 societăţi, prin scoaterea din evidenţă a aeroporturilor şi CET-urilor locale.

Un studiu recent al Băncii Mondiale relevă că un sfert din cele 154 companii de stat monitorizate au acumulat pierderi care ajung şi la sute de mii lei/angajat şi doar 14 dintre unităţile de stat au avut profit peste media sectorului privat, societăţi pentru care Guvernul a amânat mulţi ani restructurarea şi le-a susţinut puternic cu subvenţii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că în discuţiile cu premierul, miniştrii şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu s-a stabilit ca linie comună o abordare prudentă a bugetului, cu o creştere economică de 1,5-2% în 2012 şi un deficit deficit bugetar de aproximativ 1,9% din PIB în termeni cash.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat recent că proiectul de buget pentru anul viitor se bazează pe o creştere economică în jurul a 2,1%.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre