„România îndeplineşte în 2014 toate criteriile de aderare la Zona Euro: rata inflaţiei, rata dobânzii la obligaţiuni, stabilitate curs de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB şi datorie publică sub 60% din PIB. Suntem în grafic în ceea ce priveşte creşterea convergenţei reale. Ţinta EURO – 2019”, se arată în prezentarea Guvernului privind „Rezultatele economice în anul 2013 – Ţintele pentru 2014-2015”.
La sfârşitul anului trecut, premierul Victor Ponta a declarat că obiectivele simbolice ale României trebuie corelate cu date simbolice, astfel că anul 2018, când se împlineşte centenarul Marii Uniri de la 1918, ar fi potrivit pentru aderarea României la moneda euro.
La finele anului 2012, când România încă păstra ţinta de adoptare a monedei euro în 2015, Ponta a declarat că România trebuie să meargă pe drumul Poloniei, şi anume să spună foarte clar că este în favoarea unei Europe cât mai bine închegate, că doreşte să intre în Euro, însă anul 2015 nu este un reper bătut în cuie.
O lună mai târziu, preşedintele Traian Băsescu a declarat că anul 2017 ar trebui să fie termenul optim pentru adoptarea de către România a monedei euro, în condiţiile în care 2015 nu mai este viabil.
Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-II, timp în care moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.
Polonia a renunţat de asemenea, în programul de convergenţă actualizat transmis CE în luna aprilie, la asumarea unei ţinte indicative privind aderarea la zona euro, invocând ca motive incertitudini legate de orizontul de timp necesar pentru respectarea precondiţiilor, dar şi „situaţia din zona euro”.
Premierul polonez Donald Tusk a afirmat, în luna iulie, că adoptarea euro va întârzia probabil pentru o perioadă de încă 10 ani, deoarece este necesară modificarea constituţiei, care nu poate fi realizată fără o majoritate calificată de cel puţin două treimi în Parlament.