Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avut o discuţie privată cu Joe Biden la Cotroceni

Vicepreşedintele american Joe Biden nu a plecat din România până nu a avut o întâlnire cu toţi oficialii romani. Acesta s-a întâlnit ieri, la Cotroceni şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Discuţiile au vizat situaţia economică a ţării şi acordul cu FMI, instituţie financiară americană.
Filip Stan
22 mai 2014, 06:13
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avut o discuţie privată cu Joe Biden la Cotroceni

Vicepreşedintele SUA şi guvernatorul Băncii Naţionale a României au discutat despre situaţia economică şi financiară a României, situaţia sistemului bancar şi evoluţia acordului pe care ţara noastră l-a încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, şi-a încheiat vizita de miercuri la Bucureşti după ce a susţinut o alocuţiune la Palatul Cotroceni, la care au asistat politicieni, miniştri, şefi de partide şi de instituţii din sistemul judiciar, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi jurnalişti invitaţi de Ambasada SUA.

Înainte de a părăsi Palatul Cotroceni, Biden a purtat discuţii cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta.

În cursul dimineţii, vicepreşedintele SUA a fost primit, la Cotroceni, de către preşedintele Traian Băsescu. Cei doi au avut o scurtă convorbire tete-a-tete, urmată de discuţii oficiale şi de declaraţii oficiale.

Ulterior, oficialul american a mers la Palatul Victoria unde a avut o întrevedere cu premierul Victor Ponta.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
Oana Moșneagu a ajuns pe masa de operații! „Am avut nevoie de anestezia generală”
Fanatik.ro
Gigantul străin care vrea să plece din România. Profiturile au scăzut enorm, iar compania caută noi metode pentru a se redresa
Capital.ro
Un mare cântăreț ne-a părăsit. Tragedie în lumea muzicii. A căzut de la etaj
Playtech.ro
Foto! Obiectele uluitoare găsite de anchetatori în casa Laurei Vicol! Ce ţinea în dulap întrece...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Un magnat din anii '40 a ales să trăiască doar cu pâine și apă. „Hainele lui, mai simple ca ale ultimului lucrător din uzinele sale”
wowbiz.ro
Alexia Eram și iubitul secret, prima ceartă în public! AVEM IMAGINILE care îl vor unge pe suflet pe Mario Fresh | PAPARAZZI
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Rețetă de brioșe americane. Se prepară în doi timpi și trei mișcări
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Creșterea salariului minim devine obligatorie prin lege. Anunțul făcut de Guvern
Cancan.ro
Viața dramatică a Ginei Gogean. Cum arată acum și ce s-a ales de fosta campioană olimpică a României
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Înlocuitorul lui Călin Georgescu. Cine va candida în locul său la alegerile din 2025: Planul B
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Autoritățile americane caută un avion dispărut în Alaska cu 10 persoane la bord
MediaFlux
AJUTOARE FINANCIARE pentru PENSIONARI! Ce SENIORI PRIMESC BANII de la GUVERN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu cât se vinde bancnota de 20 de lei, vânată de colecționari. Un exemplar perfect, preț-record