Guvernul a aprobat modificarea legislaţiei privind asociaţiile de proprietari şi condominiul

Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.
Filip Stan
31 mai 2017, 14:24
Guvernul a aprobat modificarea legislaţiei privind asociaţiile de proprietari şi condominiul

Actul normativ preia reglementări promovate prin proiectul de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, adoptat în ședința Guvernului din 16 noiembrie 2016, dar clasat în conformitate cu prevederile Hotărârii Biroului Permanent al Senatului din data de 27.12.2016, în baza art. 63 alin. (5) din Constituția României.

Astfel, legea reglementează aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire atât la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari din cadrul condominiilor cu cel puţin 3 unităţi de proprietate imobiliară, cât şi la administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care au în structura lor locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, aflate în proprietatea a cel puţin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar având o proprietate individuală şi o cotă-parte indiviză din proprietatea comună.

Totodată, legea propune o nouă abordare a gestiunii locuirii colective, fiind aplicabilă tuturor imobilelor formate din teren cu una sau mai multe construcţii, în care există proprietăţi individuale reprezentate de locuinţe şi/sau spaţii cu altă destinaţie, după caz şi cote-părţi indivize de proprietate comună. Astfel, condominiul este abordat în sensul larg al termenului, fie că este cazul locuinţelor situate în imobile colective, fie că este vorba de locuinţe individuale situate în curţi comune sau alte forme de proprietăţi concret delimitate.

În acest context, sunt stabilite statutul condominiului, condiţiile pentru folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul condominiului, sunt clarificate principiile de stabilire a cotelor de proprietate comună asupra imobilului şi a organizării condominiului şi sunt reglementate condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari, precum şi raporturile dintre administraţia publică şi asociaţiile de proprietari.

Prevederile legii vizează:
• eficientizarea administrării locuinţelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuinţe situate în curţi comune sau ansambluri rezidenţiale;
• o mai bună structură a organelor de conducere ale asociaţiilor de proprietari;
• clarificarea responsabilităţilor şi incompatibilităţilor dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociaţiilor de proprietari;
• instituirea regulamentului condominiului, în care să se înscrie regulile de comportament şi de folosire a proprietăţii;
• clarificarea şi eficientizarea relaţiei dintre autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari.

Prin recunoaşterea condominiului în sensul acestei legi, se va îmbunătăţi administrarea imobilelor în care se află mai multe proprietăţi şi, implicit, mai mulţi proprietari, iar aceştia vor fi responsabilizaţi. De asemenea, se doreşte întărirea ideii că proprietatea (proprietari individuali de locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie aflaţi în condominiu) impune şi obligaţii, nu numai drepturi, obligaţii legate mai ales de conservarea funcţională a imobilului, de asigurarea unui standard ridicat al calităţii vieţii şi de reducerea consumului şi asigurarea eficienţei energetice.

Legea stabileşte şi principiile de organizare şi funcţionare a condominiului, precum şi regulamentul de funcţionare al acestuia. Proprietarii din condominiu trebuie să încheie un acord scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune ale imobilului şi normele de conduită dintre proprietari, numit regulament al condominiului.

De asemenea, legea:
• introduce obligativitatea constituirii de către asociaţiile de proprietari a fondului de reparaţii anual, precum şi a fondului de rulment;
• întăreşte cadrul normativ pentru angajarea de către asociaţiile de proprietari a persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare;
• detaliază şi clarifică atribuţiile administratorului, ale preşedintelui, ale comitetului executiv, ale cenzorilor, tipul de relaţii dintre aceştia, precum şi procedurile de aprobare a deciziilor privind realizarea lucrărilor de reabilitare a imobilului şi de limitare a consumului energetic;
• introduce obligativitatea ca lucrările de reabilitare pentru imobilele de locuinţe având mai multe tronsoane/scări să se facă unitar, şi nu pe segmente de clădire (în cazul condominiilor de tipul imobilelor colective multietajate, modificarea aspectului faţadei se poate face numai în mod unitar pe întreg condominiul, indiferent de numărul asociaţiilor de proprietari constituite pe scări sau tronsoane, în baza unei documentaţii tehnice elaborate în condiţiile legii, de către arhitecţi cu drept de semnătură şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, regimul monumentelor istorice şi al zonelor protejate, reabilitare termică pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei acestora pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor;
• introduce dreptul de preempţiune la preţ egal al autorităţilor administraţiei publice locale asupra locuinţelor executate silit pentru recuperarea datoriilor proprietarilor la cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei; aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile stabilite pentru accesul la locuinţele sociale;
• detaliază modalităţile şi procedurile cu privire la furnizarea şi contractarea serviciilor de utilităţi publice în condominii (modalitatea de facturare în comun la nivel de asociaţie de proprietari sau de facturare individuală la nivel de proprietar, convenţiile de facturare individuală, contractele individuale de furnizare/prestare a serviciilor de utilităţi publice), precum şi modalităţile şi procedurile de contractare şi facturare a serviciilor de utilităţi publice în ansamblurile rezidenţiale.

Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor abrogă Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, în contextul noii abordări a condominiului. Până în prezent, reglementările vizând condominiul se refereau doar la imobile colective – blocuri de locuinţe şi ofereau cadrul organizării asociaţiilor de proprietari şi principiile de administrare a acestor imobile colective.
În vederea realizării într-un termen scurt a tuturor obiectivelor vizând domeniul locuirii şi al construcţiei de locuinţe, în concordanţă cu reglementările proiectului de lege prezentat, MDRAPFE a utilizat o serie de studii şi documentaţii necesare pentru fundamentarea şi elaborarea actelor normative, a documentelor strategice din domeniu şi a metodologiilor de punere în aplicare şi evaluare a prevederilor legale. Proiectul legislativ a rezultat în urma unei ample lucrări de analiză şi sinteză a reglementărilor specifice domeniului, realizat de specialiştii direcţiilor de specialitate din cadrul MDRAPFE.

Proiectul de lege a beneficiat de consultarea populaţiei, a reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari, a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale.

Citeşte şi Anunţ important pentru persoanele care stau la bloc. Klaus Iohannis a promulgat legea

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar