Guvernul a aprobat pachetul de servicii medicale de bază şi cel minimal. VEZI MODIFICĂRILE

Executivul a aprobat, marţi, prin Hotărâre de Guvern, pachetul de servicii medicale de bază şi cel minimal, precum şi Contractul - cadru prin care sunt reglementate condiţiile acordării de asistenţei medicale pentru asiguraţi, în perioada 2014-2015.
Iulian Tudor
13 mai 2014, 20:00
Guvernul a aprobat pachetul de servicii medicale de bază şi cel minimal. VEZI MODIFICĂRILE

Conform Ministerului Sănătăţii, pachetul de bază aduce ca noutate prevenţia, care va fi efectuată prin completarea unei riscograme, informează libertatea.ro. Astfel, în spiritul prevenţiei, s-a introdus pentru pacienţii asimptomatici (cei care nu prezintă manifestări de boală şi care se consideră sănătoşi – n.r.), cu vârste de până la 39 de ani, o vizită obligatorie la medicul de familie cel puţin o dată la trei ani.

VEZI ŞI: Sindicaliştii din sănătate solicită creşterea salariilor cu 50%

Noul Contract-cadru aduce noutăţi şi pentru gravide. Astfel, atât în pachetul de bază, cât şi în cel minimal, în cazul supravegherii gravidei s-a introdus, ca obligatorie şi gratuită, pe lângă testarea HIV, şi testarea pentru hepatitele B şi C.

Potrivit noii prevederi legale în sănătate, nu se mai găsesc în pachetul de bază serviciile de homeopatie şi fitoterapie.

Executivul vrea să economisească o parte din banii care se cheltuiesc pentru tratarea pacienţilor în spital, astfel că a introdus criterii de internare în spitalizare continuă, dar şi în cazul spitalizării de zi. Afecţiunile care pot fi diagnosticate şi tratate în regim de spitalizare de zi sunt: afecţiuni pentru care se acordă servicii de chimioterapie, radioterapie, brahiterapie (toate forme de tratament al diferitelor forme de cancer), litotriţie (spargerea pietrelor renale şi ale celor instalate pe uretră), implant de cristalin, întrerupere de sarcină cu recomandare medicală, amniocenteză, biopsie de vilozităţi coriale, administrarea tratamentului pentru profilaxia rabiei, afecţiuni care necesită administrare de medicamente pentru care este necesară aprobarea comisiilor de experţi constituite la nivelul CNAS, HIV/SIDA care necesită monitorizarea bolnavilor.

CITEŞTE ŞI: Consultaţii ginecologice gratuite în Capitală

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre