Guvernul a aprobat un împrumut de 900 milioane lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene

Guvernul a aprobat, miercuri, un nou împrumut cu o valoare de peste 900 milioane de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
Romania TV
26 mart. 2014, 20:09
Guvernul a aprobat un împrumut de 900 milioane lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene

Noile fonduri vor fi folosite pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii proiectelor implementate în cadrul a trei programe. Astfel, pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Regional au fost alocate fonduri în valoare de 360 milioane de lei, pentru achitarea facturilor către beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Mediu – o sumă de aproximativ 294 milioane de lei, iar pentru cei ai Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – o sumă de 255 milioane de lei.

Guvernul a aprobat în şedinţa din 26 martie un nou împrumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management ale programelor operaţionale resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene.

Rata absorbţiei curente a fondurilor europene se ridica la 34,25%, la 21 martie, potrivit unei informări postate marţi pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

‘Valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană este de 6,580 miliarde euro, ceea ce înseamnă o absorbţie curentă de 34,25% din alocarea UE’, se arată în document.

Acesta mai spune că s-a primit de la Comisia Europeană suma totală de 8,55 miliarde euro, care reprezintă 44,51% din alocarea UE 2007-2013.

‘Din aceste fonduri, plăţile intermediare rambursate însumează 6,446 miliarde euro, ceea ce reprezintă 33,55% din alocarea UE 2007-2013’, arată informarea MFE.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Sabrina, gest sfâșietor la o zi după înmormântarea lui Andrei Perneș. Cutremurător ce a făcut la locul accidentului
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cea mai mare notă de la Bamboo: 104.000 de euro. Ce făcea Joshua Castellano
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Alertă aeriană la Kiev în timpul reuniunii liderilor occidentali: ‘Pericol de rachete pe întreg teritoriul Ucrainei’
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!