Guvernul anulează Măsura 3 – granturi de investiţii pentru IMM-uri, în urma suspiciunilor de fraudă, şi mută banii la Măsura 2

Măsura 3 – granturi de investiții va fi anulată, iar sumele vor fi realocate către Măsura 2, urmând ca Măsura 3 să fie ulterior relansată cu sume provenite din REACT – EU, arată un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Fondurilor și Investițiilor Europene, potrivit căruia aplicanții la Măsura 3 trebuie să redepună cererea, dacă vor să aibă șansa la fonduri.
Filip Stan
19 mai 2021, 18:00
Guvernul anulează Măsura 3 - granturi de investiţii pentru IMM-uri, în urma suspiciunilor de fraudă, şi mută banii la Măsura 2

„Schimbările preconizate urmăresc anularea în forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, inclusiv cu sumele provenite din REACT-EU. De asemenea, Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite din REACT – EU. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii 3, care va fi anulată, nu vor fi restricționați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi”, arată proiectul de ordonanță al Ministerului Investițiilor, publicat de Economedia.

În cadrul Măsurii 3 au fost depuse 27.736 cereri. Potrivit Ministerului Proiectelor Europene, din cauza inexistenței unor criterii clare de departajare, peste 80% dintre proiecte au primit punctajul maxim (100 din 100), ceea ce depășește alocarea financiară aferentă acestei măsuri (207.091.094 euro FEDR, conform POC).

Măsura 3 trebuia să acopere granturile pentru investiţii cuprinse între 50.000 şi 200.000 de euro

Măsurile 1, 2 și 3 sunt parte dintr-un pachet de măsuri implementate de stat în perioada pandemiei, în sensul menținerii pe piață a IMM-urilor a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă şi/sau pe perioada stării de alertă.

Prin Măsura 1 – microgranturi – au fost acordate companiilor ajutoare de stat de câte 2.000 de euro. Pentru Măsura 1 s-au înregistrat un număr de 29.250 cereri.

Prin Măsura 2 –  granturi pentru capital de lucru – au fost acordate granturi pentru capital de lucru de 2.000-150.000 euro. Până în prezent, s-au depus un număr de 22.226 cereri, în valoare de 5.246.397.727 lei. Având în vedere epuizarea bugetului, doar 3.945 contracte de finanțare au putut fi semnate, potrivit Ministerului Investițiilor.

Prin Măsura 3 – granturi pentru investiții – trebuiau să fie acordate granturi de investiții de câte 50.000-200.000 de euro. Cu toate acestea, măsura s-a blocat după ce au fost descoperite o serie de nereguli. Mai precis, au existat numeroși aplicanți în ultimele două zile depunere a aplicațiilor, care s-au calificat datorită faptului că au „ghicit” sau s-au apropiat extrem de mult de coeficientul de cofinanțare necesar pentru a se califica. Ministrul Economiei Claudiu Năsui spunea că DNA a confirmat suspiciuni de fraudă și a început deja urmărirea penală in rem.

Citeşte şi: Ministrul Transporturilor anunţă că în trei ani se va circula pe întreg inelul sudic al Şoselei de Centură a Capitalei. „Ritmul pe şantiere trebuie să crească”

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Singurele pensii care ar putea fi mărite în acest an. Anunțul momentului pentru milioane de pensionari
Capital.ro
Călin Georgescu NU va fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Limitele în care ar putea fi indexate pensiile. Ultimele calcule
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Limită la bancomat. Anunț pentru românii care retrag bani cash de la ATM. Se aplică în toată țara
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Crin Antonescu propune restructurări în instituțiile statului pentru a aloca resursele în educație și sănătate
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București