ŞEDINŢĂ la Guvern. Ce decizii urmează să ia Executivul. Proiectele aflate pe ordinea de zi

Guvernul ar putea discuta, în ședința de miercuri, o ordonanță pentru modificarea Legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, informează un comunicat al Executivului.
Iulian Tudor
26 ian. 2016, 21:50
ŞEDINŢĂ la Guvern. Ce decizii urmează să ia Executivul. Proiectele aflate pe ordinea de zi

Potrivit notei de fundamentare a ordonanței, „proiectul propus creează temeiul legal pentru Ministerul Transporturilor de a reglementa, prin norme aprobate prin ordin al ministrului, existența și modul de dobândire a unui certificat de competență profesională pentru managerii de transport în regim de taxi și în regim de închiriere”.

Citeşte şi: Controale la taximetrişti: Amenzi de 22.000 de lei, opt certificate de înmatriculare reţinute

De asemenea, proiectul introduce condiția ca practicanții profesiei de taximetrist să nu aibă mențiuni în cazierul judiciar, „fapt ce vine în sensul asigurării siguranței cetățeanului și al practicării profesiei în mod onorabil și legal”, scrie Agerpres.

Pe ordinea de zi a ședinței săptămânale, mai figurează un proiect de ordonanță pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare și eficientizare a activității unor structuri ale administrației publice centrale, precum și o notă referitoare la reducerea sarcinilor administrative și debirocratizarea pentru mediul de afaceri.

Tot miercuri, Executivul ar putea modifica Legea privind performanța energetică a clădirilor, mai anunță sursa citată.

Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse în şedinţa Guvernului României din 27 ianuarie, ora 10.30:

I. PROIECTE DE LEGE

1. PROIECT DE LEGE pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române

II. PROIECTE DE ORDONANȚĂ

1. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

3. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice

4. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

5. PROIECT DE ORDONANȚĂ privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a României în calitate de membru afiliat la Asociaţia Interna ţională a Securităţii Sociale (ISSA) şi pentru completarea anexei nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte

6. PROIECT DE ORDONANȚĂ privind modificarea şi completartea Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate acestora

7. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

8. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii unor structuri ale administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative

9. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România

10.PROIECT DE ORDONANȚĂ privind modificarea şi completarea Legii nr.372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor

III. PROIECTE DE HOTĂRÂRE

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2016, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.86/2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ”Reabilitarea a 10 poduri importante/strategice în zona Dobrogea”

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind transmiterea unei părţi din imobilul ”Palatul Parlamentului”, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Justiţiei în administrarea Ministerului Fondurilor Europene, precum şi transmiterea, fără plată, a unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din patrimoniul Ministerului Justiţiei în patrimoniul Ministerului Fondurilor Europene

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării valorii de inventar şi schimbării unităţii de administrare pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării şi schimbării unităţii de administrare pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-U.M 0701-Cluj-Napoca

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru unele imobile aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin structurile teritoriale ale Jandarmeriei Române

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne-Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Cpt.Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi pentru actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

10.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea art.3 la Hotărârea Guvernului nr. 729/2015 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Secţiunea 1C, subsecţiunea Ogra-Târgu Mureş pe teritoriul localităţilor Cristeşti, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni şi Târgu Mureş din judeţul Mureş” din cadrul obiectivului de investiţii „Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea”

IV. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM cu tema: Estimările pentru anii 2016 şi 2017 cu privire la contribuţia UE din fondurile structurale şi de coeziune, fondul european de pescuit şi instrumentul de asistenţă pentru pre-aderare, precum şi din fondurile europene structurale şi de investiţii
2. MEMORANDUM cu tema: Prognozele cererilor de plată pe care România le va transmite la CE în anii 2016 şi 2017 pentru programele de Cooperare Teritorială Europeană cu privire la contribu ţia UE din Fondul de Dezvoltare Regională, precum şi din instrumentul de asistenţă pentru pre-aderare IPA II pentru perioada de programare 2014-2020
3. MEMORANDUM cu tema: Finalizarea negocierilor şi semnarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Sprijinul pentru Implementarea Proiectelor Finanţate din Instrumentele Structurale ale Uniunii Europene
4. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea schemelor de ajutor de stat pentru susţinerea producţiei de filme destinate în special difuzării în sălile de cinematograf şi pentru organizarea de festivaluri de film în România în aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.328/2006, cu modificările şi completările ulterioare
5. MEMORANDUM cu tema: Nota mandat privind negocierea Acordului de împrumut (finanţare adiţională) dintre România şi Banca Interna ţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 48 milioane EUR, pentru sprijinirea Proiectului privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi

V. NOTE

1. NOTĂ privind reducerea sarcinilor administrative și debnirocratizarea pentru mediul de afaceri

VI. INFORMĂRI

1. INFORMARE referitoare la rezultatele aplicării cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, comparativ cu anii precedenţi

VII. PUNCTE DE VEDERE

1. PUNCTE DE VEDERE asupra unor proiecte de legi iniţiate de guvernele anterioare aflate în procedură parlamentară la data de 18 noiembrie 2015, potrivit opiniilor exprimate de ministerele/instituţiile iniţiatoare
2. PROIECTELE PUNCTELOR DE VEDERE ale Guvernului referitoare la 16 propuneri legislative parlamentare

DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Planta puțin cultivată la noi în țară cu care un fermier român a făcut un profit frumos. E rezistentă și nu necesită costuri mari pentru a o îngriji
Capital.ro
Se modifică CNP-ul. Anunț pentru românii cu buletin. Cine schimbă actul de identitate
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
Escrocherie periculoasă. Ți se fură datele de pe card
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Bucurie maximă pentru Călin Georgescu. Anunțul care-l împinge pe locul 1: Majoritate absolută
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Prezența Chinei în jurul Canalului Panama atrage atenția SUA
MediaFlux
CAZARE, transport și ASIGURARE pentru cei din DIASPORĂ. Ministerul Muncii AJUTĂ ROMÂNII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România