Guvernul liberal va dezvălui legislaţia în a doua săptămână a lunii aprilie, potrivit CBC (Canadian Broadcasting Corporation). Canada poate deveni astfel prima ţară din G7 care legalizează complet uzul de marijuana, întrucât marijuana de uz medical este deja legală aici.
De când a devenit premier, Trudeau a vorbit public despre nevoia de a legaliza marijuana de uz recreaţional, argumentând că astfel drogul va fi ţinut departe de copii, iar profiturile nu ar ajunge în mâinile celor pe care el îi numeşte ”elemente criminale”.
La scurt timp după ce a ajuns la putere, guvernul condus de Trudeau a semnalat că legislaţia va rămâne o prioritate, promiţând să o dezvăluie până în primăvară.
Canadienii care vor să îşi cultive propriile plante vor fi limitaţi la doar 4 plante per gospodărie.
Guvernele provinciale vor decide cum va fi vândută planta şi la ce preţ. În timp ce guvernul federal va stipula că vârsta cumpărătorilor trebuie să fie de cel puţin 18 ani, cele provinciale ar putea seta o limită de vârstă mai ridicată dacă vor.