Guvernul dă bani pentru 36 de publicaţii

Guvernul va finanţa 36 de publicaţii culturale, printre care România literară, Revista 22, Luceafărul, Convorbiri literare, Muzica, Teatrul azi şi Contemporanul, cu o sumă totală de 1,34 milioane de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern.
Romania TV
01 nov. 2011, 09:55
Guvernul dă bani pentru 36 de publicaţii

În mod concret, proiectul de Hotărâre prevede suplimentarea bugetelor Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Academiei Române, Consiliului Judeţean Mureş şi Consiliului Judeţean Sibiu, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011, în vederea susţinerii editării publicaţiilor culturale.

Potrivit proiectului de HG, „este necesară asigurarea fondurilor pentru promovarea valorilor socio-culturale prin intermediul publicaţiilor din domeniul culturii scrise”. De asemenea, prin acest proiect se vizează „evidenţierea şi punerea în valoare a creaţiilor literare, prin accentuarea diversităţii conţinuturilor şi expresiilor artistice, precum şi creşterea accesului la cultură, potrivit dispoziţiilor constituţionale”.

Proiectul prevede suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, la capitolul „Cultură, recreere şi religie”, cu suma de 1.140.000 de lei, pentru susţinerea editării unor publicaţii culturale, editate de către uniunile de creaţie.

Finanţarea se acordă pe bază de contracte încheiate între Ministerul Culturii şi uniunile de creatori beneficiare sau, după caz, pe bază de contracte încheiate între minister şi beneficiari.

Totodată, proiectul de HG prevede şi suplimentarea bugetelor Consiliului Judeţean Mureş, cu suma de 100.000 de lei, pentru finanţarea editării revistelor culturale Vatra şi Lato, cu 50.000 de lei fiecare, şi Consiliului Judeţean Sibiu, cu suma de 50.000 de lei, pentru finanţarea editării revistei culturale Transilvania.

De asemenea, prin acest proiect de HG se suplimentează bugetul Academiei Române cu suma de 50.000 de lei pentru finanţarea următoarelor publicaţii culturale: Arheologia Moldovei, Revue des etudes sud-est europeennes, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţ”, Materiale şi cercetări arheologice şi Analele Bucovinei.

Şi în luna mai a acestui an, Guvernul a suplimentat cu 2,55 milioane de lei bugetele Ministerului Culturii, Academiei Române şi Consiliului Judeţean Mureş, pentru susţinerea editării unor publicaţii culturale.

Totodată, în decembrie 2010, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu 2,5 milioane lei şi majorarea cu 50.000 lei a bugetului Academiei Române pentru susţinerea financiară a editării revistelor de cultură publicate de uniunile de creaţie şi două institute ale Academiei.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Metoda simplă de uscat haine. Procesul e surprinzător
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă permisul de conducere auto. Ordin direct de la UE. Cine sunt șoferii care trebuie să-l înlocuiască
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți