Guvernul încearcă să elimine intermediarii din pieţele agroalimentare prin noi măsuri

Certificatul de producător agricol va fi acordat, ca un atestat, tot de primăriile din comune, dar pe baza unui aviz consultativ din partea asociaţiilor de profil, simultan cu alte măsuri care să elimine intermediarii din pieţe, ceea ce "poate avea sau nu" impact pe preţ, afirmă ministrul de resort, citat de Mediafax.
Romania TV
11 dec. 2013, 15:34
Guvernul încearcă să elimine intermediarii din pieţele agroalimentare prin noi măsuri

Modificarea a fost operată printr-un proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare în regim de urgenţă, pentru a fi astfel combătută o sursă de evaziune fiscală, a precizat ministrul de resort, Daniel Constantin.

El a arătat că unităţile deconcentrate ale ministerului vor verifica dacă atestatul de producător este acordat legal, respectiv dacă există în mod real suprafaţa de teren şi producţia menţionate în document.

Va fi introdus şi un carnet de comercializare a produselor agricole, pentru persoanele fizice care deţin atestatul.

„Încercăm în felul acesta să dăm posibilitatea celor care sunt cu adevărat producători în România să poată să îşi desfacă produsele pe care le obţin în pieţele existente la nivelul oraşelor, existând de cele mai multe ori acei intermediari care împiedică comercializarea produselor direct de către producători”, a spus ministrul.

El a adăugat că acest lucru „poate avea sau nu” un impact asupra preţului, dar că piaţa va regla această problemă.

DailyBusiness
Klaus Iohannis NU va candida la alegerile parlamentare! Anunțul a fost făcut oficial
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Orașul spaniol ”cucerit” de români. Primarul e mândru de cum s-au integrat, mulți și-au deschis și afaceri aici
Capital.ro
A murit cea mai mare ACTRIȚĂ! Marea doamnă s-a stins chiar azi. Românii, în doliu
Playtech.ro
Doamne, cum arată Andreea Bănică nemachiată și în costum de baie la 46 de ani! Puține vedete au curaj să se afișeze așa
DailyBusiness
Senatul iartă pensionarii și le oferă mai mulți bani! Legea s-a adoptat AZI
Adevarul
Cât a ajuns să coste un apartament în cea mai mare comună a țării. Cu același preț s-ar putea lua mai multe locuințe în Spania sau Anglia
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
S-a rupt coaliția. Lovitura dată Ciucă l-a năucit pe Ciolacu
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
Cine este Maria, românca găsită moartă în grădina unei vile din Italia. Ar fi fost ucisă de un adolescent de doar 17 ani
Cancan.ro
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei sale soții. Cei doi duc o bătălie grea la tribunal pentru custodia fiului lor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A explodat bomba despre Klaus Iohannis. S-a aflat ce a făcut președintele României: 18 ani ne-am judecat
StirileBZI
Nu ai voie să înregistrezi cu telefonul! Este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea 2 ani!
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese pe zi
substantial.ro
Bombardamente intense în Beirut efectuate de aviația israeliană
MediaFlux
S-A AFLAT cine VA FI PREȘEDINTELE ROMÂNIEI! Răsturnare COMPLETĂ de SITUAȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Studenţii cresc cu 20% cererea pe piaţa închirierilor de locuinţe şi trag în sus chiriile apartamentelor vechi