„Departamentul CENTENAR nu are personalitate juridică, se află în subordinea prim-ministrului şi este finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.
Potrivit sursei citate, departamentul, printre altele, supune spre aprobare prim-ministrului, prin decizie, pe baza propunerilor formulate de ministerele şi autorităţile publice implicate, manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României şi a Primului Război Mondial, realizează dezbateri pe teme legate de marcarea şi aniversarea Centenarului României României şi a Primului Război Mondial, coordonează desfăşurarea în mod unitar, la nivel naţional, a manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României şi a Primului Război Mondial şi elaborează opinii şi informează Guvernul cu privire la acţiunile şi manifestările dedicate aniversării şi marcării Centenarului României şi a Primului Război Mondial.
De asemenea, Departamentul CENTENAR elaborează documente, analize, rapoarte şi sinteze dedicate aniversării, pe care le pune la dispoziţia prim-ministrului sau instituţiilor implicate, după caz, fundamentează oportunitatea şi propune prim-ministrului participarea, reprezentarea sau transmiterea de mesaje la manifestările naţionale şi internaţionale dedicate aniversării şi marcării Centenarului României şi a Primului.
Război Mondial, centralizează datele despre derularea activităţilor dedicate aniversării şi marcării Centenarului României şi a Primului Război Mondial, întocmeşte şi prezintă proiecte de mesaje sau declaraţii aferente aniversării şi marcării Centenarului României şi a Primului Război Mondial şi stabileşte şi instituie măsurile de comunicare publică şi identitate vizuală pentru aceste acţiuni şi manifestări.
”Departamentul va colabora strâns cu ministerele şi cu autorităţile publice implicate în punerea în aplicare a aniversării şi marcării Centenarului României şi a Primului Război Mondial, cu alte instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale”, se mai arată în document.
Departamentul va fi condus de un secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului. De asemenea, tot prin decizie a prim-ministrului se vor stabili şi atribuţiile respectivului secretarul de stat. Numărul maxim de posturi ale Departamentului este de 25, inclusiv demnitarul, cu încadrarea în numărul maxim de posturi al aparatului de lucru al Guvernului.