Guvernul investighează contractele caselor de avocatură cu instituţii ale statului

Biroul de presă al Guvernului a confirmat că sunt sub investigaţia corpului de control al primului-ministru contractele încheiate de instituţii ale statului cu anumite case de avocatură, motivul fiind faptul că există suspiciuni că unele dintre aceste firme ar fi beneficiat de un tratament preferenţial în acordarea contractelor.
Romania TV
08 iun. 2012, 14:04
Guvernul investighează contractele caselor de avocatură cu instituţii ale statului

„În urmă cu câteva zile, Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern prin care instituţiile publice care au angajaţi jurişti nu vor mai avea posibilitatea să încheie contracte cu firme de avocatură pentru reprezentarea în instanţă. În acest context, în urma nenumăratelor sesizări şi informaţii apărute în mass-media potrivit cărora anumite case de avocatură au un tratament preferenţial la unele instituţii publice, încasând sume importante de bani, premierul Victor Ponta a cerut Corpului de Control să solicite instituţiilor publice lista tuturor contractelor cu casele de avocatură pe care le-au încheiat”, se arată într-un comunicat de presă.

Guvernul susţine că nu este vorba de un tratament discriminatoriu faţă de unele firme de avocatură, ci doar de un demers prin care se urmăreşte creşterea gradului de transparenţă a utilizării fondurilor publice.

„Acest demers vine în continuarea acţiunilor de audit pe care premierul Victor Ponta le-a solicitat din prima săptămână a mandatului său şi are ca scop informarea cetăţenilor în legatură cu cheltuirea banului public”, se mai spune în comunicatul citat.

Corpul de control al premierului a trimis o adresă către toate instituţiile publice şi companiile de stat, pentru a inventaria contractele de asistenţă juridică încheiate de acestea cu societatea de avocaţi „Stoica&Asociaţii”, afirmă partenerul fondator al casei de avocatură, Valeriu Stoica (PDL).

El apreciază că acest demers este unul discriminatoriu, deoarece nu vizează şi contractele încheiate de stat cu alte societăţi de avocatură.

„Recent, Corpul de control al prim-ministrului a trimis o adresă către toate instituţiile publice şi companiile cu capital majoritar de stat pentru a inventaria contractele de asistenţă juridică pe care acestea le-au încheiat cu societatea de avocaţi Stoica&Asociaţii. Dacă interesul prim-ministrului s-ar referi la toate contractele de asistenţă juridică încheiate în sectorul public, nu aş fi comentat acest demers. Dar informarea discriminatorie cu privire la aceste contracte, cu excluderea tuturor celorlalte societăţi de avocatură, este de natură să nască un mare semn de întrebare referitor la intenţia reală care se află în spatele acestei acţiuni a prim-ministrului”, afirmă democrat-liberalul Valeriu Stoica, partener fondator al casei de avocatură.

El îi solicită premierului să informeze opinia publică în legatură cu toate contractele de servicii juridice încheiate de instituţiile publice şi societăţile cu capital majoritar de stat, cu precizarea valorii şi a societăţilor sau cabinetelor de avocaţi care au prestat serviciile juridice respective, spunând că, în caz contrar, va fi evident că se urmăreşte în mod vădit abuziv doar prejudicierea imaginii societăţii de avocaţi Stoica&Asociaţii, „instituţie care şi-a câştigat prestigiul ca urmare a unei activităţi îndelungate şi a calităţii profesionale a membrilor săi”.

„Prim-ministrul Victor Ponta nu pare să fie copleşit de grijile guvernării. Altfel, nu s-ar explica de ce îşi consumă timpul preţios pentru a lansa atacuri repetate împotriva mea, ca avocat. La început am crezut că este dezinformat, acum îmi dau seama că este autorul unei campanii de denigrare. Este de neînţeles miza acestei campanii cât timp nu am ocupat în ultimii 10 ani nicio funcţie publică, iar în prezent, în viaţa politică, am doar calitatea de membru PDL. Nu mi-am anunţat candidatura pentru nicio funcţie în continuare şi nici nu am de gând să o fac. Atunci de ce această risipă de timp şi de resurse din partea guvernanţilor ?”, adaugă Valeriu Stoica.

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care, printre altele, a interzis instituţiilor publice, regiilor autonome şi companiilor naţionale să mai contracteze servicii de consultanţă şi asistenţă juridică dacă dispun deja de personal propriu de specialitate.

Premierul Victor Ponta a declarat anterior că ar trebui ca Valeriu Stoica să renunţe la căpuşarea tututor firmelor de stat. „Am văzut că domnul Valeriu Stoica vorbea de ce lucruri bune o să facă PDL. Primul lucru, ar trebui ca domnul Stoica să renunţe la căpuşarea tututor firmelor de stat, că domnia sa e avocat şi, aţi văzut, pierde toate procesele. Dacă domnul Stoica nu mai căpuşează firmele de stat, s-ar putea ca PDL să-şi revină”, a spus Ponta.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Aceasta este băutura care încetinește îmbătrânirea. Mihaela Bilic o recomandă: “Ajută și la slăbit”
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Gripa are noi forme periculoase. Ce persoane sunt cel mai expuse
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante