Coaliţia de guvernare este formată din partidul Syriza, al premierului Alexis Tsipras şi partenerul său mai mic, Grecii Independenţi, o formaţiune naţionalistă.
Cele două formaţiuni deţin împreună 155 de locuri în noul Parlament de la Atena, din totalul de 300. În cadrul votului, 144 de deputaţi au votat împotrivă, iar un deputat nu a fost prezent, potrivit wsj.com.
Citeşte şi Premierul Alexis Tsipras cere reducerea datoriei Greciei
În urma votului de încredere al Parlamentului, Guvernul grec va trebui să implementeze noi măsuri de austeritate, prevăzute în cel de-al treilea acord de finanţare internaţională, problemă seriasă şi deloc pe placul grecilor. Însă Guvernul Tsipras a promis că va respecta angajamentele faţă de creditorii săi internaţionali.
Votul parlamentar este o procedură normală pentru validarea unui nou guvern. „Mandatul de 4 ani al Guvernului va fi mandatul care va scoate ţara din criză, iar Grecia va avea creştere economică, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă”, a declarat premierul Tsipras, citat de Wall Street Journal.