GUVERNUL Orban 2 a început testul Parlamentului. Care este programul audierii minştrilor. Cîţu a picat la balotaj

Luni, marţi şi miercuri miniştrii propuşi pentru a face parte din Guvernul Orban II vor fi audiaţi în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat. Luni, Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu şi ministrului propus al Mediului, Costel Alexe, şi ministrul de Interne, Marcel Vela,  au primit aviz negativ, iar Nicolae Ciucă a fost avizat pozitiv.
Filip Stan
17 feb. 2020, 03:43
GUVERNUL Orban 2 a început testul Parlamentului. Care este programul audierii minştrilor. Cîţu a picat la balotaj

UPDATE: Ministrul propus la Interne pentru un nou mandat, Marcel Vela, a primit luni, la audierile din comisiile de specialitate, un aviz negativ. Au fost 9 voturi pentru, 4 abtineri si 15 voturi contra. Singurul subiect evitat de Marcel Vela a fost cel al OUG pentru anticipate. Ministrul propus la Apărare, Nicolae Ciucă, a primit aviz favorabil. Miniștii propuși la Finanțe (Florin Cîțu) și Mediu (Florin Alexe) au primit avize negative.

UPDATE: Ministrul propus la Interne, Marcel Vela, a declarat luni, la audierile din comisiile parlamentare reunite, că principalul său scop îl reprezintă creşterea încrederii populaţiei în instituţiile din domeniul Ordine publică şi Siguranţa cetăţeanului, ceea ce impune continuarea unor măsuri de eficientizare şi modernizare a MAI.

„Ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului sunt foarte importante şi principalul scop al meu, ca ministru, şi al echipei care este acum în fruntea MAI este creşterea încrederii populaţiei în instituţiile din domeniul Ordine publică şi Siguranţa cetăţeanului, lucruri care impun continuarea unor măsuri de eficientizare şi modernizare a MAI. În acest context, sunt necesare măsuri de reformă privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, soluţii de reorganizare a Poliţiei Române, toate acestea pentru a consolida structurile operative implicate în lupta împotriva infracţionalităţii, a reţelelor de trafic de persoane şi droguri, contrabandă şi criminalitate organizată”, a precizat Vela.


UPDATE: A fost dat votul pentru Nicolae Ionel Ciucă, în comisia parlamentară, pentru funcția de ministru al Apărării. 3 voturi împotrivă, 8 abțineri, 13 voturi pentru. Așa s-au poziționat parlamentarii din Comisia de Apărare pentru numirea lui Nicolae Ionel Ciucă în viitorul Guvern.

UPDATE: Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au avizat negativ, luni, renominalizarea lui Costel Alexe pentru funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, în Guvernul Ludovic Orban II, informează România TV

UPDATE: Ministrului propus al Mediului, Costel Alexe, a spus, în timpul audierilor de la comisie, că fostul ministru al Mediului Ioan Deneş a făcut doar rău silviculturii din România şi că în ultimul an al mandatului acestuia au crescut tăierile ilegale în judeţul Bistriţa-Năsăud cu 24%.

„Din păcate, deşi suntem astăzi adversari politici, după doamna Doina Pană, care a fost ministrul Apelor şi Pădurilor, un ministru bun de altfel, nu o spun eu, o spun şi cei din minister pe care i-am găsit, după domnia sa cred cu tărie că acest minister a fost condus de cel mai slab ministru care l-a avut România vreodată în domeniul silvic şi forestier: domnul Deneş. Domnul Deneş a făcut doar rău silvicuturii din România şi din păcate nu am găsit încă o acţiune bună sau o măsură bună pe care să o fi luat. Indiferent care este răspunsul sau realitatea, vă spun un singur lucru. În ultimul an al mandatului său, în judeţul Bistriţa-Năsăud, nu o spun eu, o spun rapoartele Gărzii Forestiere, tăierile ilegale în judeţul Bistriţa-Năsăud au crescut cu 24 la sută. În judeţul ministrului Apelor şi Pădurilor”, a spus Costel Alexe, la audierile de la comisiile din Parlament.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, explică de ce a împrumutat România pe 30 de ani: Şi PSD a făcut la fel 

UPDATE: Ministrul demis al Finanțelor, Florin Cîțu, propus pentru același portofoliu în Guvernul Ludovic Orban, a primit miercuri aviz NEGATIV după audierile în comisiile de specialite din Parlament. A votat contra doar PSD. In rest, PMP, UDMR, PRO Romania, PNL au votat pentru aviz pozitiv. Membri ai comisiei au zis ca balotajul inseamna ca nu a obtinut aviz pozitiv deci a PICAT. În timpul audierilor, PMP, Pro România, PSD și USR l-au criticat pe ministru. Avizul este consultativ și nu este obligatoriu ca premierul propus, Ludovic Orban, să-l schimbe pe Cîțu. Dacă totuși dorește să o facă, procedura prevede că o nouă propunere de ministru trebuie audiată din nou în comisii. Audierile continuă luni, marți și miercuri în Parlament. Votul de învestitură este programat să aibă loc săptămâna viitoare în Parlament.

UPDATE: Cosette Chichirău, deputat USR, a acuzat PNL-ul de blat politic. ”Când veţi face un blat şi pentru Autostrada Moldova, pentru digitalizarea administraţiei publice şi pentru spitale regionale? Eu o să votez ca să stric blatul politic”, a spus Chichirău.

Florin Cîțu, propunerea pentru ministerul Finanțelor în Guvernul Orban 2, nu a putut răspunde cu „da” sau „nu” la o întrebare legată de pensiile românilor.

Întrebat în mod repetat despre creșterea pensiilor de fostul ministru al Muncii Marius Budăi, care i-a cerut să răspundă cu Da sau Nu la întrebarea dacă pensiile cresc de la 1 septembrie, Florin Cîțu răspuns: „Banii sunt prevăzuți în buget, aplicarea Legii pensiilor ține de Ministerul Muncii”.


UPDATE: Marți, începând cu ora 12.00, primul audiat este Florin Cîțu, ministrul demis de Finanțe din Guvernul anterior al lui Ludovic Orban.

Acesta și-a început pledoaria, anunțând că va spune ce au făcut și ce vor face pe viitor.  „Dacă doriți cu adevărat ministru al Finanțelor Publice”, a replicat președintele de șediță.

– „Să o luăm foarte în serios, domnule președinte! Aş vrea să vă rog de la început, pentru că știți foarte bine că la audierea trecută lucrurile au degenerat, și se uită o lume întreagă la noi. Astăzi o să vă rog să vă exercitați funcția și să nu mai permiteți acele derapaje. Eu sunt aici ca să vă răspund, nu plec nicăieri”, a spus ministrul Cîțu.


Luni intră la audieri Florin Cîţu – ministrul propus al Finanţelor (ora 12,00), Costel Alexe – ministrul propus al Mediului (ora 13,00), Nicolae Ciucă – ministrul propus al Apărării Naţionale (14,00) şi Marcel Vela – ministrul propus al Afacerilor Interne (15,00).

Ministrul interimar al Finanţelor Publice, Florin Cîţu, propus pentru acelaşi portofoliu în Guvernul Orban II, anunţă o „bombă” la audierea sa de luni. „Aflăm de ce PSD a amânat creşterea pensiilor de la 1 ianuarie pentru 1 septembrie, atât în 2019, cât şi în 2020”, susţine Cîţu.

„Bomba din audierea mea de mâine. Aflăm de ce PSD a amânat creşterea pensiilor de la 1 ianuarie pentru 1 septembrie, atât în 2019, cât şi în 2020”, a scris, duminică, pe Facebook, Florin Cîţu.

Cîţu, propus pentru funcţia de ministru al Finanţelor în Guvernul Orban II, va fi audiat, luni, de la ora 12.00, de comisiile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Gabriela Firea, primarul capitalei: Poate se supără, dar observ că Orban chiar este Dragnea 2

Deputatul PSD Marius Budăi a anunţat că-i va pune lui Cîţu cinci întrebări la audieri:

„1. Răspundeţi cu da sau nu – Promiteţi în faţa românilor că veţi mări punctul de pensie cu 40%(de la 1265 de lei la 1775 de lei) începând cu data de 1 septembrie 2020, veţi dubla alocaţiile de stat pentru copii şi veţi creşte salariile dascălilor din septembrie?

2. Nu vi se pare prea mare tupeul ca după ce aţi aruncat economia în prăpastie în doar 3 luni să veniţi şi să vă văitaţi de greaua moştenire?

3. Veţi publica lista cu firmele care au primit rambursări de TVA şi veţi specifica pentru câte din aceste firme s-au verificat dosarele de rambursare TVA conform tuturor procedurilor legale?

4. Veţi oferi jurnaliştilor şi opiniei publice lista cu primăriile care au primit bani de la guvern prin PNDL şi alte programe de dezvoltare locală în ultimele 3 luni?

5. Dacă Guvernul din care faceţi parte spune că a prins în bugetul anului 2020 (cu un deficit de 3,6% din PIB) creşterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020 şi mărirea salariilor profesorilor de la aceeasi dată, cum se face că deficitul estimat de Comisia Europeană pentru 2020 este de 4,9% din PIB iar Consiliul Fiscal estimează 4,8% din PIB pentru acelaşi an?”, sunt întrebările lui Budăi.

Florin Cîţu a primit aviz negativ după audierea din octombrie, înainte de învestirea Guvernului Orban.

Marţi, sunt aşteptaţi în comisiile parlamentare reunite, pentru audieri, Virgil Popescu – ministrul propus al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (ora 9,00), Ion Ştefan – ministrul propus al Dezvoltării (10,00), Ionuţ Stroe – ministrul propus al Tineretului şi Sportului (12,00), Cătălin Predoiu – ministrul propus al Justiţiei (13,00), Monica Anisie – ministrul propus al Educaţiei (14,00), Bogdan Aurescu – ministrul propus al Afacerilor Externe (15,00) şi Bogdan Gheorghiu – ministrul propus al Culturii (ora 16,00), conform Agerpres. 

În cea de a treia zi de audieri, programate de Parlament, miercuri, în comisiile reunite vor intra: Adrian Oros – ministrul propus al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (ora 9,00), Victor Costache – ministrul propus al Sănătăţii (10,00), Marcel Boloş – ministrul propus al Fondurilor Europene (12,00), Violeta Alexandru – ministrul propus al Muncii (13,00) şi Lucian Bode – ministrul propus al Transporturilor (ora 15,00).

La şedinţa de Guvern din această săptămână, premierul propus Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor să fie „la înălţime” la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului.

„Vreau să vă readuc aminte că săptămâna viitoare, luni, marţi şi miercuri, sunt programate audierile în comisii. (…) Vreau să fiţi la înălţime, avem trei luni de mandat în care am reparat multe din stricăciunile provocate de guvernările habarniste şi rău intenţionate PSD timp de trei ani de zile. Avem cu ce ne prezenta în faţa comisiilor, nu trebuie să vă pese de votul efectiv, că nu ne judecă parlamentarii născuţi din pixul lui Dragnea, pesedişti sau de alte culori. Acolo important e – audierile vor fi publice – să arătaţi foarte clar ce aţi găsit, ce prostii au făcut cei de dinaintea noastră, cum am reparat ce am putut repara şi, mai ales, care e viziunea noastră şi soluţiile pentru rezolvarea fiecărei probleme”, a spus Ludovic Orban.

***

Potrivit Regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului, fiecare candidat pentru funcţia de ministru este audiat, în şedinţă comună, de comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Noul lider al Siriei promite plasarea armelor sub controlul statului
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios