Guvernul polonez a retras drapelul european din sala de conferinţe de presă

Drapelul european a fost retras din sala unde au loc conferințele de presă ale guvernului polonez, au constatat marți jurnaliștii, după o reuniune a cabinetului conservator al premierului Beata Szydlo, informează AFP, citată de Agerpres. 
Alina Andrei
24 nov. 2015, 17:44
Guvernul polonez a retras drapelul european din sala de conferinţe de presă

Chiar dacă aprobă apartenența Poloniei la Uniunea Europeană, partidul din care face parte Beata Szydlo, Lege și Justiție (PiS) condus de Jaroslaw Kaczynski, adoptă adeseori un ton eurosceptic și pledează pentru o mai mare independență față de Bruxelles.

‘Suntem membru al UE, un membru activ, însă am stabilit un principiu conform căruia reuniunile guvernului polonez și declarațiile de la finalul reuniunilor vor fi făcute pe fundalul unor drapele mai frumoase, în opinia mea: drapelul alb-roșu’ polonez, a declarat Szydlo, întrebată cu privire la dispariția drapelelor europene din sală.

‘Respectând apartenența noastră la UE, vom desfășura o politică pentru a trage maxim de profit pentru cetățenii polonezi, pentru economia poloneză și patria noastră’, a subliniat premierul Poloniei, înconjurată de 12 drapele poloneze, potrivit Agerpres.

Totodată, Beata Szydlo s-a declarat ‘bucuroasă că în aceste vremuri dificile Polonia este membră a UE și NATO’.

Drapelul european a fost arborat în sala pentru conferințe de presă pe vremea guvernelor centriste ale Platformei Civice (PO), întâi al lui de Donald Tusk, apoi al Ewei Kopacz, în ultimii opt ani.

Partidul Lege și Justiție, unul populist catolic, a venit la putere în urma alegerilor legislative din 25 octombrie, după ce candidatul său Andrzej Duda a câștigat alegerile prezidențiale din 24 mai. Polonia este membră a UE din 2004.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc acest fenomen rar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai