Guvernul promite investiții majore în energie, în regim de urgență: nouă amenajări hidroenergetice și un parc fotovoltaic

La 33 de ani de la execuția soților Ceaușescu, Guvernul României promite că în sfârșit vor fi făcute niște investiții consistente în domeniul energetic.
Filip Stan
28 nov. 2022, 12:14
Guvernul promite investiții majore în energie, în regim de urgență: nouă amenajări hidroenergetice și un parc fotovoltaic

Guvernul de la Palatul Victoria propune crearea de noi surse de energie pentru România. Astfel, printr-un proiect de Ordonanță de Urgență lansat în dezbatere publică de Ministerul Energiei, s-au propus nouă amenajări hidroenergetice și un parc fotovoltaic.

Amenajările hidroenergetice și parcul fotovoltaic ar urma să fie realizate „în regim de urgență”, fiind considerate strategice pentru reziliența energetică a României, de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Mai precis, potrivit proiectului lansat în dezbatere publică, pentru realizarea obiectivelor stabilite se vor putea acorda anumite derogări de la legislație.

„În contextul crizei energetice generate, la nivelul Uniunii Europene, de războiul ruso-ucrainean, Comisia Europeană a lansat, în luna mai 2022, planul de măsuri REPowerEU, având ca scop asigurarea independenței Europei față de importurile de combustibili fosili din Rusia, cu mult înainte de orizontul de timp 2030.

(…) Astfel, Planul REPowerEU stabilește o serie de măsuri clare, menite să reducă rapid dependența de importurile de energie din Rusia, dar și să mărească la 45% ponderea producției de energie regenerabilă, la finalul acestui deceniu”, se arată în nota de fundamentare a viitorului act normativ.

 

Ce investiții pregătește Guvernul Nicolae Ciucă, în regim de urgență

 

Amenajările hidroenergerice vor fi pe Jiu – sectorul Livezeni – Bumbești, Olt pe sectorul Cornetu – Avrig, Siret – Pașcani, Siret pe sectorul Cosmești – Movileni, Olt pe sectorul Izbiceni – Dunăre – CHE Islaz și Cerna – Belareca. De asemenea, sunt cuprinse hidrocentralele Răstolnița, Surduc Siriu, Complex Hidrotehnic și Energetic Cerna Motru Tismana, Etapa a II-a și parcul solar din zona Sadova-Dăbuleni, Dolj.

După ce OUG-ul va fi aprobat, hidrocentralele și parcul fotovoltaic vor putea fi realizate de Hidroelectrica, cu sprijin de la UE, în baza Legii 292/2018.

În nota de fundamentare se mai arată că, după realizarea obiectivelor Hidroelectrica S.A., România nu va mai avea probleme cu energia. „Se adaugă, astfel, producției anuale românești aproape 2 TWh/an energie verde regenerabilă, ceea ce conduce la atingerea dezideratului actual al independenței energetice în condițiile respectării și protejării mediului”, se arată în document.

În prezent, majoritatea proiectelor sunt blocate, în diverse stadii, pe motiv de „protejare a mediului”. Organizațiile ecologiste au contestat șantierele prin acțiuni în justiție.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Alimentele pe care medicii neurologi nu le consumă niciodată. Mulți români le cumpără, deși pot fi periculoase
Capital.ro
Cutremur la Casa Regală. S-a sinucis. Ea a fost un războinic feroce. A fost o luptătoare
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Iohannis de când nu mai e preşedinte? Românii nu au putut crede. Şi ţinuta i-a uimit datorită...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Construcția istorică de la granița României care unește destine. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un Mega Image din Plaza România. Șefului ANPC nu i-a venit să creadă: „Fetelor!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță. A fost de o frumusețe rară. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte