Guvernul redeschide angajările pentru instituţiile care derulează programe finanţate de UE

Guvernul pregăteşte un proiect de lege prin care să redeschidă anagajările de personal în administraţie, pentru instituţiile care derulează programe finanţate din fonduri UE, considerând că introducerea unor astfel de excepţii de la restricţiile de angajare va accelera absorbţia banilor comunitari.
Romania TV
01 feb. 2012, 17:29
Guvernul redeschide angajările pentru instituţiile care derulează programe finanţate de UE

Proiectul de lege privind angajarea de personal contractual pentru proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile va fi aprobat de Executiv până la sfârşitul lunii aprilie şi prezentat Parlamentului cu solicitarea de aprobare până cel târziu la finele lunii iunie.

„Proiectul reglementează angajarea de personal suplimentar, în afara numărului maxim de posturi aprobat prin actul normativ de organizare şi funcţionare, de către instituţiile care gestionează programele operaţionale finanţate din instrumente structurale, pentru realizarea acestor atribuţii. Actul normativ va contribui la consolidarea capacităţii administrative a acestor instituţii şi, implicit, la accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune”, se arată într-un document guvernamental.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la sfârşitul anului trecut, că Guvernul vrea să flexibilizeze regula de angajare a unei singure persoane la şapte posturi vacantate, introdusă în 2009, urmărind ca aceasta să fie aplicată la nivel sectorial şi nu pentru fiecare instituţie în parte, astfel încât să poată decide angajări în zonele care au un deficit de personal.

Schimbarea acestei reguli care a îngheţat angajările în sectorul public în ultimii trei ani a fost discutată în ultimele negocieri dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional şi inclusă de autorităţile române în scrisoarea de intenţie trimisă Fondului la sfârşitul anului trecut.

În 2009, Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă, în urma negocierilor cu FMI, să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administraţie şi să permită angajarea unui singur funcţionar la şapte posturi vacantate, excepţii fiind acceptate doar pentru funcţiile de conducere, înalţi funcţionari şi administraţii subdimensionate.

Decizia a fost menţinută atât în 2010, cât şi în 2011, iar strategia fiscal-bugetară a Guvernului prevede că politica de blocare a angajărilor în sistemul public, prin ocuparea unui singur post din şapte vacantate, va fi menţinută atât în acest an, cât şi anul viitor.

Prin blocarea ocupării posturilor vacante în sistemul public, Guvernul estimează economii la cheltuielile de personal de 1,72 miliarde lei în 2012 şi 1,99 miliarde lei în 2013.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai