Alegeri prezidenţiale 2019. Românii din străinătate vor putea vota pe parcursul a 3 zile. Guvernul a aprobat CALENDARUL

Guvernul a adopta, marţi, mai multe acte normative pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din această toamnă, una dintre ele vizând calendarul alegerilor. În ţară, primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 10 noiembrie, iar turul al doilea pe 24 noiembrie. Anul acesta, românii din străinătate vor putea vota pe parcursul a 3 zile, începând de vineri și până duminică, inclusiv.
Ionela Marcu
27 aug. 2019, 11:24
Alegeri prezidenţiale 2019. Românii din străinătate vor putea vota pe parcursul a 3 zile. Guvernul a aprobat CALENDARUL

„Astăzi adoptăm mai multe acte normative în vederea organizării şi desfăşurării în mai bune condiţii a scrutinului din această toamnă pentru alegerea preşedintelui României. Prin trei hotărâri de Guvern stabilim programul calendaristic, alocăm fondurile şi stabilim măsurile necesare pentru pregătirea procesului electoral şi organizarea alegerilor. Guvernul îşi îndeplineşte responsabilităţile astfel încât să fie respectate termenele prevăzute de legislaţia electorală, scrutinul să asigure accesul la vot tuturor cetăţenilor, iar rezultatele să reflecte cu acurateţe opţiunile alegătorilor”, a afirmat Viorica Dăncilă, în cadrul şedinţei Guvernului.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în 10 noiembrie, iar cel de al doilea, în 24 noiembrie. În primul tur al alegerilor, românii din străinătate vor putea vota în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie, iar în al doilea tur, în 22, 23 și 24 noiembrie.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, a prezentat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, calendarul organizării alegerilor.

* 2 septembrie – termen pentru depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a unei alianţe electorale;

* 11 septembrie – termen pentru înregistrarea în Registrul Electoral ca alegător în străinătate, respectiv înregistrarea ca alegător prin corespondenţă;

* 22 septembrie, ora 24,00 – termen pentru depunerea candidaturilor şi comunicarea către BEC a semnelor electorale;

* 12 octombrie – începerea campaniei electorale;

* 8 noiembrie, ora 12,00 şi până la ora 21,00 – prima zi a votării în străinătate;

* 9 noiembrie, ora 7,00 – se încheie campania electorală în ţară;

* 9 noiembrie, ora 7,00 până la 21,00 – este a doua zi a votării în străinătate;

* 10 noiembrie, ora 7,00 – începerea votării în ţară şi a treia zi de votare în străinătate, până la ora 21,00; alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei, precum şi cei care se află la rând în afara secţiei pot vota până la ora 23,59.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a adăugat că în actele normative adoptate marţi mai sunt precizate atribuţiile instituţiilor implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor: MAI, MAE, Monitorul Oficial, STS, INS, AEP.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Minivacanță de 3 zile în luna iunie pentru toți angajații din România! Când pică Rusaliile în anul 2025
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier