Hackerul Victor Faur rămâne în arest, în Slovenia. Mandatul i-a fost prelungit cu 30 de zile

Hackerul arădean Victor Faur, arestat în Slovenia în baza unui mandat internaţional, va rămâne în arest, judecătorii prelungind mandatul de arestare cu încă 30 de zile, la cererea autorităţilor americane, care încearcă obţinerea extrădării, MAE precizând că "urmăreşte îndeaproape evoluţia cazului".
Romania TV
05 dec. 2013, 10:57
Hackerul Victor Faur rămâne în arest, în Slovenia. Mandatul i-a fost prelungit cu 30 de zile

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, joi, un punct de vedere cu privire la cazul arădeanului arestat de două luni în Slovenia, în document arătându-se că Ambasada României la Ljubljana „urmăreşte cu atenţie evoluţia cazului”.

Ambasada României la Ljubljana urmăreşte cazul cetăţeanului român arestat preventiv la 2 octombrie 2013 pe teritoriul Sloveniei, în baza unui mandat internaţional de arestare emis de autorităţile SUA prin Interpol. Reprezentanţii misiunii diplomatice române se află în contact permanent atât cu cetăţeanul român, cât şi cu familia acestuia şi au întreprins toate demersurile posibile, în limitele competenţelor, pentru acordarea de asistenţă consulară în favoarea persoanei arestate„, se arată în document.

Potrivit MAE, „ambasada s-a asigurat că cetăţeanul român beneficiază de un regim de detenţie adecvat, că îi sunt respectate drepturile procesuale, că dispune de asistenţa juridică a unui avocat, ca şi de serviciile unui translator pe parcursul procedurilor judiciare”.

Instanţa slovenă sesizată cu acest dosar nu se va pronunţa asupra fondului cauzei, ci va soluţiona doar cererea de extrădare formulată de partea americană. Este de menţionat faptul că între Slovenia şi Statele Unite ale Americii este în vigoare un acord bilateral privind extrădarea„, se mai arată în document.

Potrivit MAE, instanţa judecătorească slovenă a dispus, în 2 decembrie, prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă, iar avocatul arădeanului a atacat cu apel această decizie.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe nu pot exercita ingerinţe în actul de justiţie al altor state şi nici nu pot influenţa deciziile autorităţilor judiciare locale. Ambasada României la Ljubljana urmăreşte îndeaproape evoluţia cazului şi acordă asistenţă consulară, în limita competenţelor legale„, se mai arată în poziţia MAE.

Familia arădeanului preferă să nu mai dea declaraţii presei cu privire la acest caz, părinţii afirmând că nu ştiu deocamdată care sunt acuzaţiile împotriva lui Victor Faur.

Arădeanul Victor Faur, condamnat la închisoare cu suspendare şi plata unor daune în România, după ce a accesat ilegal servere NASA, a fost arestat pentru 30 de zile, în 2 octombrie, în Slovenia, poliţiştii anunţându-l că există mandat pe numele său prin Interpol.

Tatăl lui Victor Faur declara la acea vreme că fiul său mergea în Italia, la Verona, pentru a participa la un campionat de biliard şi de aceea trecea prin Slovenia.

În urmă cu câţiva ani, Victor Faur a fost acuzat că a accesat ilegal servere NASA şi ale altor instituţii americane, fiind judecat de Tribunalul Arad.

Citeşte şi Tatăl hackerului arădean arestat în Slovenia: SUA au transmis informaţii incorecte către Interpol

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) l-au trimis în judecată pe Victor Faur pentru săvârşirea, în formă continuată şi concurentă, a mai multor infracţiuni prevăzute de Legea 161/2003, în legătură cu accesarea neautorizată a unui sistem informaţional.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada noiembrie 2005-septembrie 2006 tânărul a accesat fără drept, în mod repetat, încălcând măsurile de securitate, sistemele informatice aparţinând agenţiilor americane National Aeronautics and Space Administration (NASA) – Jet Propulsion Laboratory (JPL), Goddard Space Flight Center, (GSFC) US Departament of Navy şi US Departament of Energy (DoE). Faur a folosit numele de utilizator şi parolele aparţinând personalului autorizat ori legăturile securizate ale acestor servere în reţea.

Citeşte şi Cel mai PERICULOS hacker român, arestat în Slovenia la şase ani după ce a spart serverele NASA VIDEO

Computerele accesate neautorizat conţineau date ştiinţifice, inclusiv despre programe spaţiale şi despre noi tipuri de tehnologii. Calculatoarele vizate aparţin Laboratorului de Propulsie a Avioanelor din Pasadena (California), Centrului Goddard pentru Misiuni Spaţiale din Greenbelt (Maryland), Laboratorului Naţional Sandia din Albuquerque (New Mexico) şi Observatorului Forţelor Navale din Washington DC, susţineau anchetatorii.

Ca urmare a accesului neautorizat în reţeaua computerizată, inginerii şi oamenii de ştiinţă americani au fost nevoiţi să comunice manual cu navele din spaţiu, iar sistemele electronice au necesitat reparaţii generale, potrivit anchetatorilor.

În luna iunie 2007, patru agenţi speciali ai Administraţiei Naţionale Spaţiale şi de Aeronautică (NASA) şi, respectiv, ai Departamentului Energiei au fost audiaţi în dosar.

Cercetările în acest caz au fost declanşate de către autorităţile române ca urmare a plângerii depuse, iniţial, de Administraţia Naţională Spaţială şi de Aeronautică, iar, ulterior, şi de către reprezentanţi ai Departamentului de Energie şi Departamentul Marinei Statelor Unite, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procesul arădeanului a avut prima înfăţişare în 6 septembrie 2007 şi a fost amânat de mai multe ori, timp de un an, din diferite motive legate de faptul că mai multe documente de la dosar nu erau traduse din limba engleză în limba română şi de neîndeplinirea unor proceduri.

La primul termen al procesului la Arad au fost prezenţi reprezentanţi ai NASA, ai Marinei Americane şi ai Departamentului de Energie al SUA, care s-au constituit părţi civile împotriva lui Faur, solicitând daune de aproximativ 1,7 milioane de euro pentru pătrunderea ilegală în peste 150 de calculatoare.

La înfăţişările care au urmat, reprezentanţii NASA au declarat în faţa instanţei că intruziunile ilegale de care s-ar face vinovat arădeanul Victor Faur au compromis 150 de servere, în perioada noiembrie 2005 – aprilie 2006. Ei au susţinut că atacurile au venit de la adrese IP diferite, dar că toate erau de la domiciliul inculpatului, conform informaţiilor primite prin Interpol.

În urma unei întrebări venite de la avocatul apărării, reprezentantul NASA a recunoscut că, ipotetic, este posibil ca atacurile să fi fost direcţionate de altcineva decât inculpatul, folosind adresele IP ale acestuia, cu ajutorul unor programe speciale.

La înfăţişarea din 18 octombrie 2007, Victor Faur a recunoscut accesarea unor servere americane, dar a spus că a făcut-o fără să ştie cui aparţin acestea şi că nu a avut intenţia de a provoca prejudicii. Tânărul, care avea atunci 24 de ani, a explicat instanţei că a primit datele de acces de la un utilizator de internet pe care l-a cunoscut în spaţiul virtual şi care ar fi din Constanţa. Bărbatul respectiv i-ar fi cerut ajutor la configurarea unor servere şi a primit datele de acces ale acestora.

Victor Faur spunea că nu era de acord să plătească niciun fel de despăgubiri agenţiilor americane, pe care consideră că nu le-a prejudiciat cu nimic.

La ultimul termen, avocaţii lui Victor Faur au cerut instanţei doar amendarea şi mustrarea tânărului, care „are un spirit de cercetăror şi observator” şi „deţine resursele intelectuale pentru corectarea comportamentului social”.

Faur şi-a recunoscut parţial vina de a pătrunde în sistemele informatice americane, dar a susţinut că a făcut-o întâmplător, pe baza datelor primite de la un tânăr cunoscut pe internet şi rămas neidentificat de către anchetatori.

Apărarea a considerat exagerate pretenţiile financiare ale părţilor vătămate, care, între timp, au fost reduse la aproximativ un milion de dolari. Avocaţii lui Faur au considerat că nu există suficiente probe privind daunele pretinse de americani şi că acestea se bazează doar pe declaraţiile unor reprezentanţi ai celor trei instituţii care au depus mărturii la Arad.

De asemenea, avocaţii apărării au atras atenţia că NASA nu şi-a luat suficiente măsuri de protecţie a sistemelor, dacă arădeanul a accesat sistemele din primele încercări. Ei au spus că nu ar trebui să se vorbească de distrugerea proprietăţii private în spaţiul virtual, pentru că internetul nu poate fi asociat cu domiciliul, iar distrugerile nu au avut loc în mod fizic.

Procurorul a cerut condamnarea lui Victor Faur pentru patru infracţiuni de criminalitate informatică. Acuzarea a cerut, totuşi, suspendarea executării pedepsei, dar a insistat, printre altele, ca instanţa să admită pretenţiile financiare ale părţilor vătămate.

În noiembrie 2008, Victor Faur a fost condamnat, în primă instanţă, de Tribunalul Arad, la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi la plata unor daune ce însumează aproape 250.000 de dolari.

Atunci, judecătorul a anunţat că a admis trei din cele patru acuzaţii care i-au fost aduse tânărului din Arad şi că pedeapsa contopită va fi de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, pentru interceptare fără drept a transmisiilor de date informatice, pentru modificare, ştergere şi deteriorare de informaţii şi pentru perturbarea fără drept, în formă continuată, a unor sisteme informatice.

Instanţa a admis, de asemenea, o parte din pretenţiile financiare ale instituţiilor americane, care s-au constituit parte civilă în proces. Victor Faur va trebui să plătească despăgubiri de 214.200 de dolari către NASA, 16.032 de dolari către Departamentul Energiei şi 8.856 de dolari către Departamentul Naval.

Instanţa a respins celelalte pretenţii financiare formulate, dar l-a obligat pe Victor Faur să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 2.750 de lei.

Sentinţa instanţei arădene a fost confirmată ulterior de Curtea de Apel Timişoara.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Retragere cash de la bancomat. Anunț pentru românii care scot numerar. Ce se întâmplă cu ATM-urile
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Cum și-au imaginat internauții că ar putea arăta „Riviera Orientului Mijlociu”: „O bilă neagră” pentru SUA
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Cea mai bună veste pentru șoferi. Viața le devine mai ușoară și nu costă nimic
Ego.ro
Cum arăta Elena Lasconi în tinerețe. O confunzi lejer cu Andreea Esca dar și cu... Marilyn Monroe?
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Creșterea salariului minim devine obligatorie prin lege. Anunțul făcut de Guvern
Cancan.ro
Ce mesaj a postat Mihaela Popa, cu o zi înainte să plonjeze cu mașina în apele râului Olt. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Mașinile diesel, excluse în România. Decizia luată la Guvern. Schimbare pentru șoferi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Marco Rubio îndeamnă țările critice la planul lui Trump pentru Gaza să facă propuneri proprii
MediaFlux
AJUTOARE FINANCIARE pentru PENSIONARI! Ce SENIORI PRIMESC BANII de la GUVERN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cu cât se vinde bancnota de 20 de lei, vânată de colecționari. Un exemplar perfect, preț-record