Iancu Sterp a vrut să îi facă o surpriză mamei sale, însă reacția Mamei Geta nu a fost chiar cea la care se gândea el.
Fratele lui Culiță Sterp și iubita sa, Denisa au apelat la ajutorul unui prieten care crește căței.
Pentru detalii lăsați mesaj în privat lui Pușcă Darius ! ❤️😱
Posted by Sterp Iancu on Friday, 25 November 2022
Astfel, cei doi îndrăgostiți s-au gândit că ar fi frumos să aibă un nou membru în familia Sterp, așa că nu au stat mult pe gânduri și au trecut la fapte și au decis să adopte un patruped.
Acolo, Iancu a descoperit o mulțime de pui de ciobănesc, dar dintre toți, doar unul i-a atras cel mai tare atenția.
Frații Sterp iubesc animalele, dar cel mai tare adoră să îi facă diferite farse mamei sale, pe care le arată și fanilor familiei Sterp prin vlogg-urile pe care le fac constant.
În momentul în care mama Geta a făcut cunoștință cu noul membru al familiei, Iancu și Denisa au fost alături de Culiță. În plus, manelistul l-a adus cu el și pe micuțul Milan, spre bucuria tuturor, potrivit kandald.ro
Când au ajuns acasă cu el la Mama Geta, a venit și Culiță. Manelistul l-a adus cu el și pe micuțul Milan, spre bucuria tuturor.
Iancu: „Am venit la Mama Geta cu Milan, cu Culiță, cu Haiduc”
Mama Geta: „Îmi aduci cadou de Moș Nicolae câini pe capul meu. Câini îmi trebuie mie, mă?”
Iancu: „E de rasă!”
Culiță Sterp: „N-am băgat pe filmare că ne-a înjurat(Mama Geta) că am intrat cu câinele în casă”
Mama Geta: „Dar nu vă înjur, mă bucur că suntem toți sănătoși”, a fost dialogul savuros dintre cei trei.