HALLOWEEN 2019. Adevărata poveste şi originea sărbătorii care dezbină românii

Halloween 2019. De ceva ani încoace, sărbătoarea americană a fost adoptată şi de către o parte a românilor, cealaltă parte nefiind de acord, nerecunoscând-o ca sărbătoare.
Iulian Tudor
31 oct. 2019, 07:36
HALLOWEEN 2019. Adevărata poveste şi originea sărbătorii care dezbină românii

Românii care recunosc Halloween-ul ca sărbătoare participă la evenimente organizate în acest sens, se costumează conform tradiţiei, cu costume înfiorătoare, sculptează dovleci şi participă la petreceri organizate de multe restaurante şi cluburi.

Celebrarea Halloween-ului pe data de 31 octombrie  este o tradiție în Statele Unite, însă originea acestei sărbători nu este una americană.

Citeşte şi Halloween – 2019. Noapte albă la trei biblioteci din Bucureşti

De ce se sărbătorește Halloween

Druizii, preoții păgâni celtici au sărbătorit noaptea de Samhain în care spiritele se întorceau să umple pe Pământ, căutând să-i posedeze pe cei vii. De aceea, nu se aprindea niciun foc, casele rămâneau reci și întunecate, iar proprietarii lor se îmbrăcau ca de înmormântare, pentru a evita atenția morților, astfel crezându-se că în noaptea morților puteai rămâne viu, dacă te costumai și arătai ca aceștia.

În plus, așa celebrau celții finalul verii și sfârșitul secerișului, și odată cu aceasta, începutul noului an. „All Hallows Eve” este numele anglo-saxon care i-a fost dat acestei tradiții peste secole, ajunul Zilei Sfinților, care de-a lungul timpului s-a transformat în Halloween.

De aici provine denumirea care s-a exportat în întreaga lume, deși cuvântul „halloween” nu are o traducere în țările în care este celebrat. Ceva care nu se întâmplă, spre exemplu, și cu Crăciunul, sărbătoare pe care fiecare țară o traduce în limba sa.

În fiecare zi de 31 octombrie, această dată mai era dedicată sărbătoririi a doi zei: Morrigan – zeița războiului și a morții, și Dagda, o zeiță mai neînsemnată ca importanță, legată de abundență.

În ciuda originii sale întunecate, poate cel mai curios lucru despre această sărbătoare nu este caracterul înfricoșător, ci amaestecul de trăsături culturale care azi reunește tradițiile mai multor popoare.

Adevărul este că influența păgânului și a creștinului, în principal, a adus ca rezultat o sărbătoare care, departe de originea pe care ți-am explicat-o, încă menține în continuare o legătură între petrecere și moarte sau o petrecere la care moartea ar fi prezentă.

Adevărata poveste de Halloween: noaptea de Samhain

Acum mai bine de 2000 de ani, în noaptea de Samhain, celții stingeau luminile și așteptau că moartea nu va bate la ușile lor. Cultura celtică a cuprins insulele britanice, scandinave și Europa Occidentală, și s-a extins în toate aceste teritorii devenind una dintre cele mai populare. De altfel, putem spune că, în ciuda unor mici distorisuni a rămas la fel.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți