HALUCINANT! „Baronii” de Hunedoara şi-au luat MUNŢI ÎNTREGI şi primesc MILIARDE de lei vechi de la APIA

Noi acuzaţii pentru baronul liberal de la Hunedoara! Locotenenţii lui ar fi pus mâna pe un întreg munte de pe urma căruia încasează subvenţii din fonduri europene. În plus, mai mulţi fermieri spun că apropiaţi ai preşedintelui CJ iau, în locul lor, fondurile de la APIA. Acuzaţiile vin la doar câteva zile după ce baronul Mircea Moloţ a fost luat pe sus cu mascaţii într-un alt dosar.
Alina Costache
09 dec. 2014, 07:41
HALUCINANT!

Mircea Moloţ, care la doar cateva zeci de ore dupa ce procurorii Laurei Codruta Kovesi l-au retinut, acuzandu-l de acordarea contractelor din bani publici dupa bunul sau chef, a reusit performanta uluitoare de a se remarca din nou intr-un alt dosar, în care se suspecteaza deturnarea a zeci de milioane de euro acordati cu generozitate de catre Bruxelles, prin APIA, pentru sprijinirea fermierilor.

În timp ce crescatorii de animale din Hunedoara, unul dintre cele mai sarace judete ale tarii, de-abia isi duc traiul de azi pe maine, acestia au descoperit cu stupoare ca banii care li se cuveneau pe proprietatile lor sunt incasati, de ani buni, de catre alte persoane. Despre care exista indicii ca nu ar fi decat „sagetile” unor importanti politicieni locali, ca „baronul” Mircea Molot si mai multi „locotenenti” ai acestuia, in frunte cu primarul din Calan, Adrian Filip Iovanescu.

Interesant este insa ca nici macar dupa ce unii proprietari au descoperit ca altcineva le ia banii si au incercat chiar medieri, reteaua nu s-a oprit din „sifonarea” banilor de pe terenuri din Nadajdia de Sus, Nadajdia de Jos, Sancrai sau Streisangeorgiu. Potrivit enational.ro, un intreg munte aferent acestei ultime localitati a fost decretat drept fosta „zona politica administrativa” a orasului Calan si acum se incaseaza pe el nu mai putin de 30 de miliarde de lei vechi de la APIA. Insa cat de curand se va afla oficial si la cine ajung banii astfel obtinuti. Mai ales ca primarul din Calan, Adrian Filip Iovanescu, este recunoscut drept „locotenentul” presedintelui CJ Hunedoara, deja inculpatul Mircea Molot.

Si daca „locotenentul” Iovanescu si-a tras un intreg munte, de ce nu ar fi procedat la fel si „baronul” absolut al Hunedoarei. Mircea Moloţ este acuzat de procurorii DNA de fapte de corupţie, anchetatorii susţinând că, începând cu 2010, a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa similară.

DNA: Moloţ a creat un circuit financiar prin care fonduri publice au ajuns la societăţi controlate de apropiaţi

Aceste firme erau controlate de către persoane din cercul său relaţional, respectiv ginerele său, Robertto Venter Patrick, şi alte persoane interpuse devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi.

Moloţ este acuzat de trafic de influenţă, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării (două infracţiuni), conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.

În ceea ce îl priveşte pe vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor concurente de luare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (patru acte materiale) şi spălare de bani, în forma instigării.

Ginerele lui Mircea Moloţ, Robertto Patrick Venter, administrator al SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor concurente de complicitate la luare de mită, în formă continuată (21 acte materiale), complicitate la luare de mită, în formă continuată, (trei acte materiale), spălare de bani (două infracţiuni) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Fiul unui consilier judeţean din Hunedoara, arestat preventiv pentru proxenetism

Viceprimarul comunei Vorta, Emanoil Milică Pup, administrator al SC Trans Construct Import Export SRL, este acuzat cu privire la săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), dare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (trei acte materiale) şi spălare de bani, în forma complicităţii (două infracţiuni).

Administrator al SC Viva Construct SRL şi SC Euro Cons Expert SRL, Vasile Axinte este acuzat de săvârşirea infracţiunilor concurente de cumpărare de influenţă în formă continuată (două acte materiale), dare de mită în formă continuată (21 acte materiale ), dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă, (21 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Colosul energetic care va apărea în România. Lucrările de construcție sunt în desfășurare: “Proiect de importanță națională”
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Andreea Bănică, momente de tensiune. A ajuns cu mâna în ghips
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago, redenumită în glumă de internauți ‘Kremlin Headquarters’
MediaFlux
TRAGEDIE în ROMÂNIA! A murit pe PÂRTIA de SKI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe