Halucinant: L-au dat afară pentru că avea cancer

Uruguayanului Sebastian Ariosa, 28 de ani, i-a fost reziliat contractul cu Olimpia Asuncion (Paraguay) pe motiv că nu mai poate reveni pe teren din cauza bolii cumplite cu care se confruntă: cancer.
Daniel Spătaru
04 ian. 2014, 21:27
Halucinant: L-au dat afară pentru că avea cancer

Clubul din Paraguay la care era legitimat i-a trimis acasă o scrisoare prin care îl informa că renunţă la serviciile sale. Ariosa n-a mai evoluat de peste jumătate de an, fiind nevoit să se supună unor intervenţii chirurgicale dificile şi unor şedinţe de chimioterapie. „Sînt distrus, au decis să ia la şuturi un om care deja e la pămînt”, a spus uruguayanul.

Ariosa avea contract valabil pînă în 2015 cu Olimpia Asuncion. Gestul clubului e aspru criticat în presa din Uruguay: „decizie şocantă”, dar şi în Chile: „gest inuman”

Jucătorul luptă cu nemiloasa boală din 2011, cînd doctorii au depistat o tumoare în zona toracică, după ce jucătorul acuzase dureri puternice în piept. A fost operat în Statele Unite şi a început un lung proces cu şedinţe de chimioterapie, pe care ar trebui să-l încheie în aproximativ o lună.

Iniţial, clubul său l-a susţinut public, prin intermediul unor comunicate oficiale, dar de la sfîrşitul lunii octombrie 2013 nimeni nu i-a mai plătit salariul. Iar vineri a fost înştiinţat că i-a fost reziliat contractul.

„Am fost concediat printr-o telegramă. Încă o lovitură după boala cu care mă lupt. Dau într-un om care deja e la pămînt. Am fost abandonat exact în momentul în care aveam mai mare nevoie de ei. E trist să tratezi aşa un om”, spune Sebastian abţinîndu-se cu greu să nu plîngă.

Citeşte mai mult gsp.ro

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!