„Preşedintele Hamid Karzai condamnă în termenii cei mai duri bombardamentul forţelor aeriene americane soldat cu moartea unei femei şi a şapte copii”, se arată într-un comunicat oficial.
Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a recunoscut efectuarea unui raid aerian, în coordonare cu armata afgană, împotriva „insurgenţilor talibani”, precizând că este la curent cu informaţiile despre moartea accidentală a doi civili.
„ISAF regretă orice victimă civilă şi colaborăm cu autorităţile afgane pentru a stabili circumstanţele precise ale producerii incidentului”, adaugă Forţa NATO.