Federaţia Europeană de Handbal a anunțat că trupa din Braşov este suspendată provizoriu din toate competițiile europene, la doar o zi după ce Agenţia Naţională Antidoping a suspendat provizoriu 17 jucătoare ale Coronei.
„În conformitate cu articolul 10.2 din regulamentul EHF pentru antidoping, în cazul în care se constată că mai mult de doi membri a unei echipe au comis o încălcare a regulilor antidoping, se impune o sancțiune corespunzătoare și pentru club, nu numai pentru jucătoarele în cauză„, se arată în comunicatul de joi al EHF.
Corona poate face contestație în termen de şapte zile de la data anunțării deciziei.
Ardelencele se calificaseră în premieră în grupele Cupei EHF şi îşi aflaseră deja adversarele din grupa C: MKS Lublin (Polonia), Erd (Ungaria) și HC Odense (Danemarca). Corona o eliminase în ultimul tur dinaintea grupelor o altă echipă din România, Gloria Bistrița. EHF nu a decis încă dacă Gloria va lua locul Braşovului sau grupa va avea doar trei echipe în componenţă.
Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal a suspendat provizoriu 18 jucătoare de la Corona Braşov, suspectate că ar fi folosit terapia cu laser intravenos, interzisă de regulamentul antidoping. Bianca Bazaliu, Daciana Hosu şi Cristina Laslo au fost suspendate începând cu data de 25 noiembrie, Eliza Iulia Buceschi, Daria Bucur, Ana Maria Lopătaru, Natasa Nolevska, din 26 noiembrie, Sorina Maria Tîrcă, Marilena Alexandrina Neagu, Mihaela Diana Popescu, Elena Andreea Pătuleanu, Ivona Pavicevic, Viktoriya Tymoshenkova, Andreea Elisa Chiricuţă, Andreea Georgiana Ciuciulete, Elaine Gomes Barbosa, Alicia Maria Gogîrlă, din 29 noiembrie, iar Claudia Eugenia Lăcătuş şi Oana Maria Căprar, din 3 decembrie. Joi, comisia a decis să ridice suspendările jucătoarelor Andreea Elisa Chiricuţă şi Alicia Maria Gogîrlă, după ce a rezultat că acestea nu au făcut terapie cu laser intravenos.
Cristina Laslo, Daria Bucur, Eliza Buceschi şi Bianca Bazaliu au fost excluse din echipa naţională a României care participă în aceste zile la Campionatul Mondial din Japonia, după izbucnirea acestui scandal.
Directorul clubului CSM Corona Braşov, Liviu Dragomir, a declarat că nu s-a pus niciun moment problema de a apela la proceduri care să crească performanţele sportive ale jucătoarelor echipei de handbal, după ce Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat că trei handbaliste ale echipei Corona (Bazaliu, Hosu, Laslo) sunt suspectate de utilizarea unei metode de terapie interzise.
Clubul a prezentat şi punctul de vedere al clinicii la care a apelat, IOMED Clinique, în legătură cu acest caz.
”Terapia cu laser de joasă frecvenţă este o procedură minim-invazivă şi non-farmaceutică de generare a unui răspuns fotochimic la nivelul ţesuturilor disfuncţionale sau afectate. Terapia cu laser poate scădea senzaţia dureroasă, reduce inflamaţia şi accelera procesele de vindecare în cazul a numeroase afecţiuni acute şi cronice. Principalul scop al tratamentului în cazul durerii şi a condiţiilor degenerative este acela de a îmbunătăţi funcţia şi mobilitatea structurilor afectate”, a precizat scrisoarea medicală.
IOMED Clinique a menţionat că terapia a fost ”utilizata strict în scop terapeutic în afecţiuni de oboseală cronică şi leziuni musculare”, iar numărul şedinţelor care au fost efectuate au fost de una, maximum două, cu o pauză între şedinţe de şapte zile.