Haos în instituţiile statului în cazul coronavirusului. Un poliţist de la DNA, întors din vacanţă din Italia, pericol pentru colegi

Un poliţist care lucrează la DNA şi-a pus în pericol colegii. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani care a fost în vacanţă la Carnavalul de la Veneţia şi care la întoarcerea în ţară, în loc să se izoleze la domiciului timp de 14 zile, aşa cum au cerut autorităţile în cazul persoanelor care revin în ţară din zone afectate de coronavirus, a mers la serviciu. Abia după ce s-a aflat unde a fost, bărbatul a mers la medic şi a intrat în carantină la domiciliu. 
Romania TV
04 mart. 2020, 10:42
Haos în instituţiile statului în cazul coronavirusului. Un poliţist de la DNA, întors din vacanţă din Italia, pericol pentru colegi

„Este un caz la care nu ne-am fi aşteptat. Nu m-aş referi doar la DNA, ci la toate instituţiile publice. Se presupune că oamenii sunt foarte bine informaţi. Toţi cei care lucrează în instituţiile statului, nu te-ai aştepta ca astfel de cazuri să se manifeste acolo. Numai prin informarea populaţiei se poate preveni, se pot lua măsurile necasare. Eu am încrede în 2 specialişti pe care îi apreciez foarte mult, dl Raed Arafat şi dl Streinu Cercel, care gestionează această criză. Este clar că măsurile trebuie accentuate în toată ţara. Dacă un asemenea caz s-a întâmplat într-o instituţie publică, vă daţi seamna care este pericolul ca el să existe şi să se multiplice în medii mai puţin informate. Măsurile legale trebuie să se aplice pentru toată lumea pentru a constitui un exemplu”, a declarat fostul senator Daniel Savu. 

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat marţi, 25 februarie, că vor fi sancţionaţi penal toţi cetăţenii care nu respectă carantina, vizându-i în principal pe cei care revin în ţară din zonele afectate.

Pentru a susţine acest demers, ministrul a invocat articolul 352 din codul penal, care prevede inclusiv pedeapsa cu închisoarea.

„Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda”, potrivit legii.

Măsurile instituite de autorități pentru românii care vin din zonele afectate de coronavirus: La sosirea pe teritoriul României, toți călătorii asimptomatici din zonele afectate, respectiv Hubei (China), cele 11 localități din Italia, dar și persoanele care încă se mai află pe nava de croazieră Diamond Princess vor intra direct în carantină, pentru o perioadă de 14 zile.

Celelalte persoane care vin din regiunile Lombardia și Veneto vor intra în izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile, la sosirea în România.

„Toate persoanele din carantină vor primi materiale informative cu un set de reguli pe care trebuie să îl urmeze, la fel și cele care vor fi izolate la domiciliu care vor primi un alt set de reguli. Aceste materiale vor fi elaborate de către reprezentanții Institutului de Sănătate Publică și transmise în timp util. Tot la institut va funcționa un telverde care va putea fi apelat de către cei interesați să obțină măsuri suplimentare despre noul tip de infecție cu coronavirus” a mai spus Costache, în videoconferința de urgență cu reprezentanții direcțiilor de sănătate publică din teritoriu și municipiul București cu privire la gestionarea modului de prevenire a infecției COVID-19.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Gestul banal din trafic pedepsit de poliție. Șoferii plătesc 1.000 de lei amendă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!