Haos în lume: aproape 100 de morţi în Gaza după un bombardament, atentat cu 28 de morţi în Ucraina şi peste 50 de morţi în incendii în Chile

Incendiile de pădure au provocat moartea a 51 de persoane şi ameninţă zonele urbane. Multe pierderi umane şţi în conflcitele din Ucraina şi Fâşia Gaza.
Filip Stan
04 feb. 2024, 12:01
Haos în lume: aproape 100 de morţi în Gaza după un bombardament, atentat cu 28 de morţi în Ucraina şi peste 50 de morţi în incendii în Chile

Incendiile de pădure care fac ravagii în centrul statului Chile au provocat decesul a cel puţin 51 de persoane, iar bilanţul victimelor este posibil să crească în continuare, au anunţat sâmbătă autorităţile, în timp ce serviciile de urgenţă se străduiau să stingă flăcările care ameninţă zonele urbane, relatează Reuters.

Ministrul chilian de interne, Carolina Toha, a declarat că, potrivit informaţiilor disponibile, este posibil ca bilanţul victimelor să crească în continuare. „Situaţia (din regiunea Valparaiso) este extrem de delicată”, a declarat aceasta.

Într-o alocuţiune televizată, preşedintele chilian Gabriel Boric a declarat că „situaţia este într-adevăr foarte dificilă”.

Incendiile de pădure nu sunt neobişnuite în Chile în timpul lunilor de vară. Anul trecut, când ţara s-a confruntat cu un val de căldură record, aproximativ 27 de persoane au murit şi peste 400.000 de hectare au ars.

„Suprafaţa afectată de incendii astăzi este mult mai mică decât anul trecut, dar numărul de hectare afectate creşte foarte rapid”, a declarat Carolina Toha.

Suprafaţa afectată de incendii a crescut de la 30.000 la 43.000 de hectare între vineri şi sâmbătă.

Carolina Toha a precizat că autorităţile sunt foarte îngrijorate de unele dintre incendii, care se propagă în apropierea zonelor urbane şi au „un potenţial foarte mare de a afecta persoane, locuinţe şi instalaţii”.

Acest val de căldură rezultat din fenomenul climatic El Nino afectează în prezent sudul Americii Latine, în plin sezon estival, provocând incendii de pădure care sunt agravate de încălzirea globală. După Chile şi Columbia, canicula ameninţă în zilele următoare Argentina, Paraguay şi Brazilia.

Ministerul Sănătăţii din Gaza anunţă că 92 de persoane au fost ucise în cursul nopţii, în urma unui atac aerian israelian

Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, afirmă că cel puţin 92 de persoane au fost ucise în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, inclusiv în ceea ce biroul de presă al grupării susţine că a fost un atac aerian israelian asupra unei grădiniţe din Rafah, unde se adăposteau persoane strămutate.

Potrivit Times of Israel, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) nu au comentat informaţia.

Sute de mii de locuitori din Gaza au ajuns în Rafah, pentru a scăpa de luptele din alte părţi ale Fâşiei şi după ce IDF i-a îndemnat să evacueze alte zone în lunile de când a început războiul Israelului împotriva Hamas.

Ministerul Sănătăţii din Hamas a anunţat duminică că 27.365 de persoane au fost ucise, majoritatea femei, copii şi adolescenţi, în Fâşia Gaza de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană, relatează AFP.

Atentat cu bombă în estul ocupat al Ucrainei – Bilanţul victimelor a crescut la 28 de morţi (serviciile de urgenţă ruse)

Bilanţul atacului de sâmbătă, atribuit Ucrainei, asupra unei brutării din oraşul ocupat Lissichansk, în estul ţării, a crescut la 28 de morţi, inclusiv un copil, au anunţat duminică serviciile de urgenţă ruse, potrivit AFP.

Războiul din Orient se extinde. SUA au bombardat 85 de ținte din Siria și Irak. Reacție dură a Irakului: „Ni se încalcă suverantitatea”

„Operaţiunile de căutare continuă la locul brutăriei prăbuşite (…) Aproximativ 65% din structura distrusă a fost demontată (…) Din păcate, 28 de persoane, inclusiv un copil, au murit”, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă pe Telegram.

Lisichansk, în regiunea Lugansk, a căzut în mâinile forţelor ruse în vara anului 2022, după o bătălie violentă.

Frontul din estul Ucrainei abia dacă s-a mişcat de mai multe luni, dar luptele rămân sângeroase, iar bombardamentele s-au intensificat de ambele părţi în această iarnă.

„La Lisichansk, angajaţii Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă au găsit cadavrele a 20 de persoane sub dărâmături”, a scris ministerul pe Telegram. Această cifră a fost corectată ulterior la 28.

Aceeaşi sursă a publicat o înregistrare video cu salvatorii care lucrează în întuneric, extrăgând un cadavru dintre dărâmături, înainte de a descoperi o femeie rănită care a fost evacuată pe o targă.

Ministerul a precizat anterior că intenţionează să continue căutările „toată noaptea” şi că salvatorii au „salvat până acum 10 persoane” de sub dărâmături. Leonid Pasechnik, guvernatorul instalat de ruşi în Lugansk, a acuzat forţele Kievului că au vizat o brutărie aglomerată, despre care a spus că era cunoscută pentru că avea pâine proaspătă la sfârşit de săptămână.

De partea ucraineană, forţele aeriene au declarat sâmbătă că au doborât nouă din cele 14 drone lansate de Rusia în sudul şi centrul Ucrainei în noaptea de vineri spre sâmbătă. „Ucraina a distrus nouă drone inamice în regiunile Dnipro, Odesa, Nikolaiv şi Jîtomîr”, au precizat forţele aeriene de la Kiev.

Cele mai multe dintre dronele Shahed de fabricaţie iraniană au vizat „infrastructura energetică” din regiunea centrală Dnipro, unde mii de oameni au rămas fără electricitate. Întreruperile de curent au afectat în principal Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Guvernatorul regiunii Dnipro, Serghei Lisak, a declarat că 15.000 de locuitori din Krivoi Rog au rămas fără electricitate în urma atacului cu drone. De la începutul ofensivei sale în Ucraina, Rusia a vizat infrastructura energetică a ţării, lăsând mii de oameni fără încălzire în timpul unei campanii intense anul trecut.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a felicitat trupele pentru că au lovit forţele Moscovei departe de câmpul de luptă, „atât pe uscat, cât şi pe mare”. Această declaraţie intervine la două zile după ce Kievul a anunţat că a distrus o navă de război rusă în largul coastelor Crimeei şi în timp ce un incendiu a afectat sâmbătă o importantă rafinărie din regiunea Volgograd, în sud-vestul Rusiei, după un atac cu dronă revendicat de Ucraina.

„În urma prăbuşirii unei drone doborâte, un incendiu a izbucnit în rafinăria din Volgograd”, fără a provoca victime, a declarat guvernatorul local Andrei Botcharov pe Telegram.

Avion prăbuşit peste case, sunt mulţi morţi şi răniţi, incendiu devastator VIDEO

Serviciile de urgenţă, citate de agenţia TASS, au declarat că incendiul a fost stins. Incendiul de la rafinăria din Volgograd a fost „rezultatul unui atac cu drone reuşit al SBU”, serviciile de securitate ucrainene, a declarat pentru AFP o sursă de securitate ucraineană.

Deţinută de gigantul Lukoil, rafinăria susţine pe site-ul său că este „cel mai mare producător de produse petroliere din Districtul Federal Sudic”, care cuprinde opt regiuni din sud-vestul Rusiei. De la începutul ofensivei împotriva Kievului, în februarie 2022, teritoriul rus a fost vizat în mod regulat de lovituri şi atacuri cu drone atribuite Kievului.

 

SUA şi Marea Britanie au lansat atacuri asupra a 36 de ţinte ale rebelilor Houthi din Yemen / Oficial al Consiliului Politic Houthi: Vom răspunde escaladării cu escaladare

SUA şi Marea Britanie au lansat o a treia rundă de atacuri comune împotriva miliţiilor Houthi în Yemen, ca răspuns la atacurile continue ale grupului aliat cu Iranul asupra navelor comerciale din Marea Roşie, informează Reuters. Mohammed al-Bukhaiti, un oficial cu rang înalt al Consiliului Politic Houthi, a declarat că grupul îşi va continua operaţiunile militare până când va fi ridicat asediul asupra Gaza şi a promis că va răspunde la ultimele lovituri ale SUA şi Marii Britanii în Yemen, notează CNN.


Atacurile au fost susţinute de forţe din Australia, Bahrain, Canada, Danemarca, Olanda şi Noua Zeelandă. Potrivit unei declaraţii comune, loviturile au fost efectuate asupra a 36 de ţinte în 13 locuri din Yemen şi au vizat „instalaţii de depozitare a armelor adânc îngropate, sisteme şi lansatoare de rachete, sisteme de apărare aeriană şi radare”.

De asemenea, acestea au inclus centre de control al dronelor de coastă, potrivit coaliţiei anti-Huthi. Secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, a declarat că cele mai noi atacuri „nu reprezintă o escaladare” şi fac parte din misiunea existentă de „a degrada şi mai mult capacităţile rebelilor Houthi”.

„Această acţiune colectivă trimite un mesaj clar către Houthi că vor continua să suporte consecinţe suplimentare dacă nu pun capăt atacurilor lor ilegale asupra navelor maritime şi navale internaţionale”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

Aceasta vine la doar o zi după ce SUA au lovit 85 de ţinte din Siria şi Irak ca răspuns la atacul mortal cu drone de duminică trecută asupra unei baze militare americane din Iordania, comis de un grup de miliţii sprijinit de Iran.

 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios