HAOS la Bihor: Eleva de nota 10 a obţinut Bac-ul în instanţă, dar nu se poate înscrie la facultate

Haosul domneşte atât la Inspectoratul Bihor cât şi la Ministerul Educaţiei. Ambele instituţii aşteaptă să primească documentul oficial, în condiţiile în care la şedinţa de la Tribunalul Bihor nu au avut niciun reprezentant legal.
Alina Costache
16 iul. 2015, 20:35
HAOS la Bihor: Eleva de nota 10 a obţinut Bac-ul în instanţă, dar nu se poate înscrie la facultate

Nu mai puțin de 12 elevi de la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei au contestat măsura eliminării lor de la examenul de Bacalaureat, la Tribunalul Bihor. După ce magistraţii au respins cererea de amânare formulată de ISJ Bihor pe ideea că procedura de citare nu a fost îndeplinită, a decis pronunţarea rapidă dată fiind situaţia urgentă. Astfel, instanţa a decis să admită acţiunile formulate de elevi având ca obiect suspendare actului administrativ a dispus  suspendarea efectelor Procesului verbal de sancţionare a candidaţilor, de la examenul de bacalaureat disciplina – matematică, până la pronunţarea instanţei de fond.

Şefa de promoţie din Bihor eliminată de la BAC a câştigat prima bătălie cu şefii din Educaţie

Decizia este executorie, fiind obligatorie de aplicat, chiar dacă poate fi atacată prin recurs, în termen de 5 zile. Nici până la această oră,  ISJ Bihor nu a eliberat adeverinţele elevilor pentru a se înscrie la facultate, pentru

“Singura noastră speranţă este în Justiţie, în care şi avem încredere, dar va fi de durată pentru că Inspectoratul Bihor împreună cu Ministerul Educaţiei nu au curajul şi puterea să respecte nici măcar hotărârile judecătoreşti”, a spus unul dintre părinţi pentru Vocea Transilvaniei.

„Aşteptăm ca jurista noastră să vadă sentinţa Tribunalului Bihor, să o citească şi pe urmă să luăm o decizie”, a afirmat Keri Hajnal, şefa comisiei judeţene de Bacalaureat din Bihor.

Alexandra Burtă a muncit în toţi cei 12 ani de studiu şi a demonstrat că este o elevă de nota 10, o elevă care a terminat ca şefă de promoţie, o elevă care visează, încă, să ajungă la facultatea de Medicină din Timişoara. A fost eliminată de la Bac pe motiv că ar fi fost sursă pentru alţi elevi, dar Instanţa a decis să-i fie susăendată, momentan eliminarea, şi să i se poată elibera diploma sau adeverinţa care ţine locul diplomei de Bac.

Alexandra a luptat cu sistemul şi a demonstrat că poate fi învins, dar îndârjenia unora şi curajul de a-şi recunoaşte greşelile o ţin tot mai departe pe tânăra de nota 10 să urmeze o facultate în România.

“Dacă nu vom reuşi să o înscriem la Facultatea de Medicină de la Timişoara vom merge spre o facultate de Anglia, Franţa Italia sau altă ţară din Europa”, ne-a spus tatăl Alexandrei.

Rămâne de văzut dacă în cel de-al 12-lea ceas reprezentanţii ISJ Bihor nu se vor trezi şi vor înţelege să aplice decizia Instanţei, aşa cum spune legea.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți