Haos pe Aeroportul Henri Coandă. Aproape 1.000 de zboruri întârziate şi 56 de curse anulate, în ultima săptămână

Este haos pe Aeroportul Henri Coandă. Potrivit datelor de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, în ultima săptămână au fost înregistrate aproape 1000 de zboruri întârziate şi 56 de curse anulate.
Filip Stan
07 iul. 2022, 15:37
Haos pe Aeroportul Henri Coandă. Aproape 1.000 de zboruri întârziate şi 56 de curse anulate, în ultima săptămână

Haos pe Aeroportul Henri Coandă. În ultima perioadă, tot mai mulţi au avut parte de surprize neplăcute în momentul în care au vrut să plece în concediu. În timp ce unii s-au trezit că avionul lor are întârziere, alţii s-au trezit că li s-a anulat zborul.

Haos pe Aeroportul Henri Coandă. Sute de zboruri întârziate şi zeci de curse anulate

Citeşte şi Zboruri anulate. Cum obţii compensaţii de 600 de euro, paşii care trebuie urmaţi

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă că în perioada 30 iunie – 6 iulie au fost înregistrate întârzieri mai mari de 30 minute pe Aeroportul Henri Coandă, iar 56 de curse au fost anulate de companiile aeriene care ar fi trebuit să le opereze.

„Companiile aeriene care au operat aceste zboruri au comunicat că întârzierile au fost generate de cauze precum rotaţia aeronavei sau a echipajului, restricţiile pe rută, lipsa echipajului (piloţi sau însoţitori de bord) sau a aeronavei, încărcarea/descărcarea obiectelor voluminoase, facilităţile de aeroport sau defecţiuni ale aeronavei.

Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe s-au înregistrat la Wizzair (264 de zboruri), TAROM (162 de zboruri), Ryanair (148) şi Blue Air (99 de zboruri)”,au transmis reprezentanţii CNAB.

De asemenea, în ultima săptămână, 56 de zboruri au fost anulate de companiile aeriene (30 de decolări şi 26 de aterizări), dintre acestea Wizzair având 23 de zboruri anulate, Ryanair şase, iar TAROM patru.

În total, în perioada 30 iunie – 6 iulie, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) au fost operate 2.357 de zboruri (1.189 aterizări şi 1.177 decolări).

Citeşte şi Vouchere de vacanţă 2022. Lista hotelurilor de pe Litoral în care românii îşi pot plăti concediul cu tichete

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre