Hârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în zece minute, iar săpunul într-o oră

Hârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în aproximativ zece minute de la momentul în care a fost pusă, în timp ce săpunul este mai puţin tentant şi rezistă chiar şi o oră, afirmă reprezentanţii companiei feroviare Transferoviar Călători, care operează trenuri private de călători.
Romania TV
07 feb. 2013, 15:41
Hârtia igienică dispare din toaletele trenurilor în zece minute, iar săpunul într-o oră

„Când intrăm pe o rută nouă, destul de mulţi călători, care până atunci circulaseră cu operatorul feroviar de stat, încearcă să dea şpagă controlorului. Apucăturile cu care vin sunt clare, încearcă să meargă fără bilet. Când deschidem o nouă rută se fură perdele, iar unii călători scriu pe pereţi şi mănâncă seminţe. Oamenii îşi schimbă comportamentul când văd că au altfel de condiţii şi când li se atrage atenţia”, a declarat, pentru Mediafax, Dumitru Bărbăcuţi, directorul general al Transferoviar Călători (TFC), parte a Transferoviar Grup (TFG).

El spune că pe anumite rute, societatea pe care o conduce are contracte cu firme de pază.

„În general, oamenii respectă curăţenia. Am reuşit în anumite automotoare să montăm sisteme de supraveghere video. Mai dispar din când în când perdele, mai ales pe secţia Olteniţa, dar şi coşuri de gunoi. Avem probleme cu cei care ascultă muzică dată tare. Am reuşit să eliminăm mâncatul de seminţe şi fumatul în tren. În schimb, hârtia igienică şi săpunul din toalete se fură în continuare, pentru că nu poţi sta la uşa WC-ului şi nici să montezi camere video. În toaletă, fiind singuri, ori fumează, ori sustrag hârtia igienică şi săpunul„, a adăugat directorul firmei.

Acesta a mai spus că la plecarea pe fiecare rută a unui tren de călători, hârtia igienică dispare în medie în maxim zece minute, iar săpunul în aproximativ o oră.

Trenurile private au recâştigat călători care optaseră deja să meargă cu maşina proprie sau cu microbuzul.

„În mare parte avem un trafic foarte mare de elevi, care ar fi stat altfel în gazdă. În zona Buzăului, Olteniţei sau la Galaţi avem trenuri care ajung în oraşe în jurul orei 7:00 şi sunt pline de elevi. Stăteau în gazdă pentru că nu aveau trenuri potrivite pentru a ajunge la şcoală şi a se întoarce acasă. Acum plătesc mult mai puţin la tren decât la gazdă”, a afirmat Bărbăcuţi.

Firma operează pe 11 rute şi facem aproximativ 7.000 de kilometri pe zi, în medie. TFC are 23 de automotoare, care cumulează 4.500 de locuri şi peste 600 de angajaţi.

Transferoviar Grup a fost înfiinţat în anul 2003 ca operator feroviar de marfă. Începând cu 2010, TFG a devenit şi operator feroviar de călători, dar şi gestionar de infrastructură feroviară, înregistrând o cifră de afaceri din transportul de călători de 14 milioane de lei.

Începând cu luna mai 2011, Transferoviar Călători (TFC) a preluat activitatea de transport feroviar de călători de la TFG, şi a avut o cifră de afaceri de 46 de milioane de lei. În anul 2012 TFC a avut afaceri de aproximativ 56 de milioane de lei, iar pentru anul în curs estimează un rulaj de 66 milioane de lei.

TFG este deţinut de omul de afaceri Mitică Călin, proprietarul fabricii Remarul 16 Februarie din Cluj-Napoca.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
Playtech.ro
Boboteaza 2025: Când se pune busuiocul sub pernă și ce semnificații are acest obicei
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Un șofer a urcat cu un BMW pe pârtie, la Borșa. Reacția internauților: „Întrebarea e ce caută oamenii cu schiurile pe pârtia de BMW?"
wowbiz.ro
Carmen Harra, previziuni șocante pentru 2025: „Apar extratereștri, tot felul de obiecte în aer”. Ce a mai prezis clarvăzătoarea | EXCLUSIV
Spynews
Daiana și Dani de la Mireasa, sezonul 7, imagini înduioșătoare alături de fiul lor. Au petrecut prima dată sărbătorile în noua formulă / FOTO
Spynews
Ce este cafeaua suedeză! Activează creierul și te scapă de oboseală
Evz.ro
Idei de mic dejun cu ovăz. Ai energie toată ziua și slăbești fără efort
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Vești proaste pentru proprietarii de apartamente, case și terenuri în 2025! Cu cât va crește impozitul și ce presupune sistemul e-Proprietatea
Cancan.ro
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare actor. A fost sufletul teatrului. Toată lumea l-a iubit
StirileBZI
Românii care locuiesc la bloc trebuie să facă asta, dacă au calorifere
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au ieșit la iveală abia acum
substantial.ro
Forțele aeriene israeliene au distrus un complex subteran iranian din Siria
MediaFlux
OBLIGAȚIE nouă pentru salariați și angajatori. 5000 de lei AMENDĂ dacă nu faci
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai bună destinație de călătorie pentru familie. Este o țară chiar din apropierea Rusiei