Hashim Thaci (47 de ani), care o înlocuiește la conducerea țării pe Atifete Jahjaga, a fost ales de către parlament pe 26 februarie, în absența aproape a tuturor parlamentarilor opoziției, care au încercat anterior să perturbe votul cu gaze lacrimogene.
La începutul acestei săptămâni, Curtea Constituțională a respins o cerere a opoziției de a invalida alegerea lui Thaci, motivând că nu au fost găsite dovezi referitoare la nereguli, potrivit Agerpres.
În mai multe orașe din Kosovo au fost expuse afișe de către opoziție împotriva alegerii lui Thaci.
Opoziția a perturbat activitatea parlamentului începând din septembrie 2015 pentru a protesta îndeosebi față de un acord între Pristina și Belgrad care le oferă mai multe puteri etnicilor sârbi din Kosovo.