Hassan Rohani: Iranul nu va interveni în Irak împotriva jihadiştilor. Nu excludem o cooperare cu SUA

Iranul nu va lansa o operaţiune militară în Irak împotriva jihadiştilor, dar este gata să ajute guvernul aliat din Bagdad, a afirmat sâmbătă preşedintele iranian, Hassan Rohani, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
14 iun. 2014, 10:55
Hassan Rohani: Iranul nu va interveni în Irak împotriva jihadiştilor. Nu excludem o cooperare cu SUA

”Intervenţia forţelor iraniene nu a fost discutată” cu guvernul premierului irakian, Nouri Al-Maliki, a declarat Rohani într-o conferinţă de presă.

Insurgenţii sunniţi ai Statului Islamic din Irak şi Levant (EIIL) au lansat o ofensivă fulgerătoare, preluând controlul asupra a numeroase teritorii din nordul şi estul ţării şi care se află la mai puţin de 100 de km de Bagdad.

”De la Revoluţia islamică n-a existat cazul ca forţele noastre să lanseze o operaţiune într-o ţară străină”, a subliniat Rohani. ”Este posibil ca noi să fi dat sfaturi pentru combaterea terorismului”, a adăugat el, subliniind că există ”o diferenţă între a ajuta şi a interveni”.

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a afirmat sâmbătă că ţara sa nu exclude o cooperare cu Statele Unite ale Americii (SUA) dacă Washingtonul decide să intervină împotriva jihadiştilor în Irak, relatează AFP.

”Dacă vedem că SUA acţionează împotriva grupurilor teroriste, atunci ne putem gândi” la o cooperare, ”dar până acum noi n-am văzut nici o acţiune din partea lor”, a afirmat Rohani, în timp ce preşedintele american, Barack Obama, a exclus trimiterea de trupe pentru a contracara înaintarea jihadiştilor în Irak.

Iranul, principalul aliat regional al lui Bashar Al-Assad, susţine regimul sirian, furnizând informaţii, materiale şi consilieri militari, dar dezminte acuzaţiile rebelilor potrivit cărora Teheranul trimite, de asemenea, trupe pentru a lupta împotriva lor. În pofida acestor dezminţiri, media iraniene relatează uneori despre moartea unor iranieni care au plecat ca voluntari pentru a lupta în Siria.

Iranul n-a primit pentru moment ”nici o cerere specifică” din partea Irakului pentru a lupta împotriva jihadiştilor, a precizat Rohani. ”Noi suntem gata să ajutăm, dacă ni se cere, pe baza unor reglementări internaţionale şi a voinţei poporului şi a guvernului din Irak”, a afirmat Rohani, adăugând că ”irakienii pot combate ei înşişi terorismul”.

DailyBusiness
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Locul din România unde muncesc cei mai mulți oameni. Există o mulțime de locuri de muncă în zonă, iar puțini sunt cei care trăiesc din șomaj
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu fostul candidat, Călin Georgescu. Verdictul venit acum: Închis…
Playtech.ro
Adevărul despre roșiile țuguiate din pieţele din România. De ce sunt considerate periculoase și ce spun specialiștii
DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Adevarul
Statele Unite își întăresc prezența în nordul Europei, în contextul amenințării ruse. Insula suedeza Gotland, piesă-cheie în noua strategie NATO
wowbiz.ro
Întregul film al morții lui Falko, calul campion care s-a prăbușit imediat după ce a câștigat un concurs de tras bușteni! Ce i-ar fi provocat, de fapt, decesul: „L-au mai forțat 10 minute. Când a ajuns în dreptul meu, a căzut”
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Schimbare majoră pentru șoferi. Noua limită de viteză pe autostradă
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Salina Praid este în pericol de prăbușire din cauza ploilor abundente. Accesul este complet interzis
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vară cum n-a mai fost în România. Ce se întâmplă până pe 17 iulie, în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Victor Ponta a scos totul la iveală: Toate măștile jos
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Martina, o fată de 14 ani, a fost ucisă cu pietre de fostul iubit! Acesta s-a prefăcut că participă la căutările tinerei dispărute, alături de părinții ei
Victor Ponta, avertisment cu privire la situația economică din România: „Sper să fie Bolojan premier. Toate datele arată foarte rău, e o situaţie mult mai rea decât la criza din 2010”
MediaFlux
Ucraina a acceptat propunerea Rusiei! Răsturnare privind negocierile de pace!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA