Hayssam, reacţie după aducerea în ţară a lui Munaf: Speranţa mi-e mai vie, detenţia mai uşoară

Omar Hayssam, condamnat şi el în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak a comentat pe Facebook despre aducerea în ţară a lui Moahammed Munaf. Acesta scrie că adevărul va ieşi la iveală şi că "faptul că Munaf este închis este trist dar necesar pentru a-i schimba statutul de fugar, urmărit de eterna suspiciune a vinovăției şi de anatema terorismului".
Romania TV
28 aug. 2015, 11:32
Hayssam, reacţie după aducerea în ţară a lui Munaf: Speranţa mi-e mai vie, detenţia mai uşoară

Mohammad Munaf, unul dintre principalii vinovați în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, a fost adus în ţară, acesta urmând să  ispășească pedeapsa de 10 ani de închisoare în România, conform sentinței judecătorești. 

Omar Hayssam a precizat pe Facebook că se va face „dreptate” în acest dosar şi că acum „speranța îi este mai vie şi detenția mai uşoară”. Acesta crede că va fi liber, la fel ca şi Munaf.

Citeşte şi: KLAUS IOHANNIS: Mohammad Munaf a fost adus în ţară şi se află în custodia Poliţiei Române

„Munaf a ajuns în țară! În sfărşit. Mi-e greu să mă bucur cu toată inima, e vorba de un cunoscut al meu, un apropiat adus să ispăşeasca nevinovat o sentința nedreaptă… Mi-e greu sa nu mă bucur, văzând că momentul adevărului se apropie inevitabil, iar adevărul îmi este fara îndoială favorabil.

Văd că multă lume se bucură iar în ceea ce îi priveşte pe unii mă întreb dacă bucuria lor e sinceră sau lucidă…

Salut acțiunea autorităților române! Eficiența dovedită a aparatului de Stat, este benefică pentru reputația patriei mele şi, mesajul clar că nimeni nu se poate sustrage justiției şi rigorilor legii nu poate fi interpretat decât cu solidaritate şi mândrie națională. Vorbesc în cunoştința de cauză şi, deşi sunt într-o poziție ironică rostind acestea, nu există nici un dram de sarcasm sau nesinceritate în cele afirmate.

Cum nimic nu este întămplător în această lume iar dreptatea şi adevărul sfărşesc întotdeauna prin a se afirma răspicat, am un sentiment de bine. Speranța mi-e mai vie, detenția mai usoară.

Cred ca voi fi liber, la fel şi Mohammed Munaf. Faptul ca este închis este trist dar necesar pentru a-i schimba statutul de fugar, urmărit de eterna suspiciune a vinovăției şi de anatema terorismului. Ca să cureți o rană trebuie să o deschizi. Dar durerea e prețul necesar vindecării”, a scris în numele lui Omar Hayssam echipa lui de comunicare pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Hayssam, dezvăluiri despre fuga sa din România: Am fost forţat să plec din ţară şi să tac

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele „Volvo”, „Foresta Nehoiu” şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizii luate în 27 martie, de instanţa supremă.
 
Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Unde găseşti cea mai ieftină mâncare din Bucureşti? Cu 70 de lei cumperi 6 preparate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Ce scrie pe certificatul de deces al Papei Francisc. Care este cauza oficială a morții
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Se schimbă regulile de pensionare în România: Ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta