Henry Kissinger s-a răzgândit, după doar două luni. Sfatul dat lui Zelenski, referitor la negocierile cu Rusia

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger recomandă Ucrainei şi Occidentului să nu cedeze Rusiei niciun fel de teritoriu ucrainean ocupat în cadrul unor viitoare negocieri de pace destinate să pună capăt conflictului declanşat de Moscova.
Daniel Spătaru
25 iul. 2022, 15:37
Henry Kissinger s-a răzgândit, după doar două luni. Sfatul dat lui Zelenski, referitor la negocierile cu Rusia

Henry Kissinger a declarat postului public de televiziune german ZDF că renunţarea la vreun teritoriu ucrainean nu ar trebui să figureze pe masa negocierilor şi a îndemnat Occidentul să fie clar asupra a ceea ce se poate discuta şi a ceea ce nu poate fi pus în discuţie în niciun caz. Toate acestea trebuie făcute împreună cu poporul ucrainean, a adăugat Kissinger, în timp ce războiul declanşat de Rusia în Ucraina a depăşit cinci luni, intrând în luna a şasea.

Opinia de acum a fostului secretar de stat american este în flagrantă contradicţie cu cea din 25 mai, de la Forumul Economic de la Davos, când declarat spre stupoarea tuturor că Ucraina ar trebui să negocieze cu Rusia, chiar dacă i se cer concesii din partea acesteia, cum ar fi cedarea unor teritorii, scrie msn.com.

Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a se produce revolte şi tensiuni care nu vor fi depăşite cu uşurinţă. În mod ideal, linia de separare ar trebui să fie revenirea la status quo ante bellum (n.r. – starea de dinainte de război). În cazul continuării războiului dincolo de acest punct, nu ar mai fi vorba despre libertatea Ucrainei, ci despre un nou război, împotriva Rusiei însăşi”, a transmis Kissinger, la vremea respectivă.

Mihailo Podoliak, consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, care a făcut parte din delegaţia ucraineană la discuţiile cu Federaţia Rusă, a declarat la 22 iulie că nu există niciun motiv pentru reluarea negocierilor cu statul agresor. Într-un interviu pentru Deutsche Welle, întrebat dacă vede vreun motiv să se vorbească despre reluarea negocierilor cu Rusia, Podoliak a răspuns:”Nu, nu există niciun motiv”. Oficialul ucrainean a spus că „ruşii trăiesc într-o altă lume”. „Este lumea iluzorie a unei ţări mari. Dar, de fapt, Rusia nu este o ţara aşa de mare, ci o ţară mică şi stranie (…). Ea dispune doar de arme nucleare, multe arme convenţionale şi resurse energetice„, a afirmat Podoliak. Reluarea negocierilor, a menţionat el, este posibilă cu condiţia unor importante victorii tactice ale armatei ucrainene în sudul şi estul Ucrainei.

Citeşte şi Serghei Lavrov recunoaşte în premieră că Rusia vrea să răstoarne regimul de la Kiev. „Îi vom ajuta pe ucraineni să scape de un regim care e împotriva poporului”

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat – duminică, la Cairo, în cadrul unei reuniuni cu reprezentanţi ai statelor Ligii Arabe – că Moscova este pregătită pentru discuţii cu Kievul „într-o gamă largă de probleme”, dar că procesul de negocieri nu ar depinde de partea rusă, potrivit Interfax.

Nu avem nicio prejudecată împotriva reluării negocierilor într-o gamă mai largă de probleme. Dar aceasta nu depinde de noi, pentru că autorităţile ucrainene, de la preşedinte până la numeroşii săi consilieri, declară constant că nu vor exista negocieri până când Ucraina nu va învinge Rusia pe câmpul de luptă„, a afirmat el, denunţând Occidentul că ar influenţa în acest sens Kievul.

Potrivit unor experţi ucraineni, citaţi de Ukrainska Pravda, Moscova, care şi-a epuizat o bună parte din rezervele umane şi materiale pe frontul ucrainean, ar dori o pauză pentru a zădărnici ofensiva ucraineană în sudul ţării, timp în care să formalizeze anexarea regiunilor ucrainene pe care le-a cucerit în această parte a Ucrainei. Punerea în practică a acestor planuri se aşteaptă a avea loc la 11 septembrie, când în Rusia sunt programate alegeri regionale.

Citeşte şi Viktor Orban, mesaj pro-Putin din România: „Guvernele europene se prăbuşesc ca piesele de domino”

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede