Hollande, în vizită la Obama: Franţei şi Statelor Unite NU le-a fost întotdeauna uşor să fie ALIATE VIDEO

Vizita preşedintelui francez Francois Hollande în Statele Unite, la omologul său american Barack Obama pare să dea roade. Hollande şi Obama au declarat că prietenia dintre cele două ţări este mai puternică decât oricând.
Romania TV
12 feb. 2014, 12:42
Hollande, în vizită la Obama: Franţei şi Statelor Unite NU le-a fost întotdeauna uşor să fie ALIATE VIDEO

Cuplul prezidenţial Barack şi Michelle Obama a făcut tot posibilul ca liderul de la Palatul Elysee, Francois Hollande să se simtă cât mai bine la Casa Albă. De asemenea, Hollande a fost primit cu mult fast de către secretarul de Stat american John Kerry, francofon şi francofil, şi de către vicepreşedintele Joe Biden, pentru un prânz oficial, la Departamentul de Stat.

Aceasta este prima vizită de stat a unui preşedinte francez în Statele Unite, din 1996 şi până acum. Cu acest prilej, Hollande şi-a permis să facă o glumă privind relaţiile dintre cele două ţări, afirmând, marţi, că acestora „nu le-a fost întotdeauna uşor” să fie aliate.

Actualul şef al diplomaţiei americane a ţinut un toast, alternând limbile franceză şi engleză, pentru „prietenia şi alianţa deosebită” care leagă Parisul şi Washingtoul de „peste 230 de ani”. La rândul său, preşedintele francez a spus câteva cuvinte în engleză, înainte de răspunde în franceză că „Franţa este aliatul Statelor Unite”, iar „Statele Unite sunt aliatul Franţei”. Acest fapt „face prietenia noastră şi mai deosebită, deoarece ea se bazează pe independenţă, suveranitate şi respect” reciproc, a adăugat Hollande, fără să amintească divergenţele şi conflictele care au marcat relaţiile franco-americane, în special în cazul războiului din Irak, în urmă cu zece ani.

Nu în ultimul rând, şi spinoasa problemă a interceptărilor făcute de serviciile secrete americane, NSA, a ajuns de domeniul trecutului, iar subiectul a fost clarificat. „Încrederea reciprocă a fost restabilită”, a spus Hollande.

Pentru a întări legăturile economice cu Washingtonul, Hollande a cerut ca negocierile pentru semnarea acordului de liber schimb între UE şi Statele Unite să se încheie mai repede. Cei doi lideri au căzut de acord şi asupra unor dosare internaţionale precum Iran sau Siria.

Dar când a fost întrebat care este cel mai bun aliat al Statelor Unite, Obama a evitat să dea însă un răspuns direct. „În primul rând, am două fete. Şi amândouă sunt grozave, minunate, şi niciodată nu aş alege între ele. Şi la fel simt cu privire la excelenţii mei parteneri europeni”, a spus cu subînţeles Obama. Apoi, şeful Casei Albe a anunţat că va face o vizită în Franţa, în iunie.

Dineu cu demnitari şi vedete de la Hollywood

După conferinţă, Francois Hollande a fost primit călduros la Casa Albă. În cinstea lui s-a dat un dineu oficial, la care au participat peste 300 de demnitari şi vedete de la Hollywood. Printre aceştia – şefa FMI, Christine Lagarde, actorul Bradley Cooper şi cântăreaţa Mary J. Blige, care a animat întreaga seară.

„În cinstea prietenului şi partenerului nostru, preşedintele Hollande, în cinstea tuturor prietenilor noştri din Franţa care sunt astăzi aici… Trăiască Franţa! Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite! Fie ca alianţa dintre ţările noastre să dăinuiască!”, a spus Obama, potrivit România TV.

Cum Hollande a venit neînsoţit la Washington, după ce s-a despărţit de partenera sa oficială, soţii Obama au făcut tot posibilul să mascheze această lipsă. La masă, Hollande a fost aşezat între preşedinte şi soţia sa, iar tradiţionalul dans de la dineu a fost anulat. În ultima sa zi în Statele Unite, Francois Hollande va merge în Sillicon Valley, unde se întâlni cu şefii de la Google şi Facebook.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Despărțire neașteptată în showbizul românesc! După 2 divorțuri, cântărețul s-a separat și de iubita lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Anunț pentru toți românii abonați la PPC, fostă ENEL. Decizia companiei de energie electrică a fost luată la nivel național
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster