Hollande, ridiculizat de francezi pentru că arăta ca un pitic între gărzile regale britanice

Preşedintele francez Francois Hollande a fost ridiculizat miercuri după ce a apărut în fotografii oficiale între soldaţii regimentul Britanic arătând ca un "pitic" pe lângă ei. Aflat într-o vizită oficială la Londra, Hollande a inspectat garda de onoare a reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii, în faţa Ministerului de Externe.
Romania TV
11 iul. 2012, 18:01
Hollande, ridiculizat de francezi pentru că arăta ca un pitic între gărzile regale britanice

Dar imaginea lui între gărzile reginei nu a fost cea mai stânjenitoare imagine. Când a apărut lângă maiorul James Coleby, Francois Hollande părea de două ori mai mic decât el.

Stânjenitoarele fotografii date publicităţii au declanşat un val de comentarii pe Internet. „Biata Franţă!”, scria Jean-Marc Rameau, din Paris, în timp ce Dmitri Kovaley l-a ridiculizat pe Hollande, scriind că „piticii conduc lumea”. Alţii au făcut referire şi la „Călătoriile lui Guliver” (în Ţara Piticilor, n.r.), sugerând că preşedintele francez a căzut într-o capcană pe care predecesorul său Nicolas Sarkozy, chiar puţin mai mic de statură decât Hollande, a reuşit să o evite cu succes, de la caz la caz, fie „păzindu-se” de gărzile reginei, fie punându-şi talonete în pantofi sau paltforme sun tribunele de la care a vorbit. 

Un alt cititor al presei franceze, Sebastian Esteve, din Marsilia, observa că apariţia lui Hollande între soldaţii regimentului reginei Marii Britanii l-a făcut să pară „mai mic chiar şi decât Sarkozy” şi că, pe deasupra, purta şi un costum „prost croit”.

Aceste păreri exprimate de francezi s-au regăsit dealtfel într-o manieră asemănătoare şi în comentariile postate de mii de alţi europeni. 

Faimoasele gărzi regale britanice au jucat un rol important în înfrângerea armatei împăratului Napoleon Bonaparte în Bătălia de la Waterloo, în 1815. Celebra bătălie, care a pus capăt domniei lui Napoleon, este considerată de către francezi ca fiind una dintre cele mai ruşinoase înfrângeri din istoria lor.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Animalul mai periculos ca ursul care trăiește în munții României. Stă ascuns și e greu de văzut de multe ori, dar mușcătura lui face ravagii
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Oraşul din România comparat cu Florenţa. Străinii, impresionaţi şi de preţurile mai mici de la noi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Pericolul ascuns din bucătărie. Obiectul pe care îl folosim zilnic și care ne poate îmbolnăvi grav
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Nouă lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării