Motivarea judecătorilor la arestarea şefului CJ Cluj: Horea Uioreanu lua ŞPAGĂ în numele PNL. Pe ce dădea BANI

Magistraţii arată, în motivarea de arestare preventivă a preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, că acesta nu a conştientizat nici în faţa instanţei gravitatea faptelor, considerând aproape normal şi legal să primească sume importante de bani pentru partid pe care să le folosească în interes personal.
Romania TV
03 iun. 2014, 12:38
Motivarea judecătorilor la arestarea şefului CJ Cluj: Horea Uioreanu lua ŞPAGĂ în numele PNL. Pe ce dădea BANI

Horea Uioreanu a recunoscut în faţa judecătorilor că a primit 20.000 de euro, în repetate rânduri, de la omul de afaceri Ioan Bene, ca să îi folosească „în scopuri electorale”, arată magistrații Curții de Apel Cluj în motivarea hotărârii de arestare preventivă a lui Uioreanu.

În declaraţia dată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, potrivit motivării, Uioreanu a arătat că: „Acuzele privind luarea de mită de la inculpatul P. sunt reale numai sub un singur aspect, adică faptul că am primit suma de 20.000 de lei în timp ce ne aflam la o nuntă în G.H., însă fac precizarea că respectiva sumă mi-a fost dată pentru a o folosi în scopuri electorale şi nu pentru anumite facilităţi. Legat de cel de-al doilea capăt de acuzare arăt că corespunde faptului că am luat în câteva rânduri bani de la inculpatul B., de 1, 2, 3 ori, dintre care îmi amintesc suma de 100 000 de lei, primită la finele anului 2012 şi încă de două ori sume mai mici, însă nu-mi amintesc data exactă. Precizez că eu nu am condiţionat primirea acestor sume, că ele mi-au fost avansate doar pentru a le folosi în scopuri electorale şi pentru aceasta eu nu am făcut inculpatului niciun fel de servicii de natură profesională”.

La rândul său, omul de afaceri Ioan Bene a recunoscut și în fața procurorilor și în instanță că i-a dat bani lui Horea Uioreanu în repetate rânduri.

„Arăt că nu am ţinut nicio evidenţă a sumelor pe care i le-am plătit lui U.H.D., însă apreciez că în total i-am remis acestuia undeva la 50.000 de euro sau poate chiar mai mult. Ce este consemnat în învinuirea ce-mi este adusă cu privire la cuantumurile sumelor de bani ce le-am remis lui U. şi periodicitatea acestor remiteri pe care le-am făcut par a fi corespunzătoare cu modul în care s-au purtat lucrurile în realitate, fără să pot afirma cu titlu de certitudine. În acest sens mai vreau să precizez că după fiecare remitere de bani aveam o perioadă de linişte şi bună relaţie profesională după care era urmată de o nouă solicitare de remitere de bani şi eventuale boicoturi sau presiuni în derularea investiţiilor şi a contractelor ce le aveam cu instituţia judeţeană”.

Potrivit motivării, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, cumpăra diverse bunuri personale din banii primiţi drept mită, de la covoraşe electrice, la şampanie şi pişcoturi, potrivit motivării arestării preventive a Curţii de Apel Cluj.

„În ceea ce priveşte destinaţia sumelor primite de inculpat, acestea au fost cheltuite în interes propriu pentru acoperirea unor credite contractate de mama sa, a unor rate la maşini sau pentru construirea unei cabane la munte, toate fiind expuse în detaliu la dosar”, se arată în motivarea respectivă.

În detalierea respectivă sunt enumerate o serie de bunuri achiziţionate de Horea Uioreanu, printre care şi un bec.

„La fila nr. 400 din vol. III urmărire penală, unde apar expuse în tabel Excel sumele gestionate de martor, apare consemnat că acesta a cumpărat becul respectiv, care a costat 30 de lei şi pe care l-a trecut în tabelul în care ţinea sumele primite de inculpat cu titlu de mită, dar şi cheltuielile efectuate. Din informaţiile obţinute aflate la filele nr. 133 – 143 (vol. III dosar urmărire penală) rezultă sumele de bani primite de inculpat cu titlu de mită şi faptul că acestea erau folosite personal, fie în scopul achitării unor rate bancare, cât şi pentru achiziţionarea de obiecte personale. Cele evidenţiate în scriptele respective contravin declaraţiilor date de inculpatul U. cum că ar fi folosit banii doar în interes electoral. Spre exemplificare, arătăm că la fila nr. 134 apare notat ‘H. buzunar – 29 aprilie – 2000 lei’, ‘H. buzunar – 30 aprilie – 3000 de lei’, ‘E. – 09.05.2013 – 2000 lei’, precum şi alte cumpărături gen perne, calorifere, filtre, cabană, covoraşe electrice şi covoraşe cabană”.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA şi Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, au fost reţinuţi de procurorii DNA şi arestaţi pentru 30 de zile. 

Horea Uioreanu este acuzat de luare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi complicitate la spălare de bani, Ioan Bene de dare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participaţiei improprii ca instigator şi spălare de bani, iar Vasile Pogăcean de două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată. 

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Care e temperatura ideală pentru apa cu care uzi florile din ghiveci. Trucul grădinarilor cu experiență
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
Playtech.ro
Planta pe care este bine să o ai în casă în 2025. Aduce bogăție și noroc
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
Alimente care îți sabotează somnul și te fac să te îngrași. Rețeta ideală pentru cinǎ, recomandată de un nutriționist
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Vine marele iureș al facturilor. Faliment pentru români
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Zi decisivă pentru Vlad Pascu! Azi își primește sentința pentru accidentul de la 2 Mai: „Greu de crezut că va fi o pedeapsă minimă”
Cancan.ro
Durere fără margini pentru familia lui Alin Stratan, tânărul găsit mort în Iași. Ce s-a întâmplat după ce sicriul lui a fost scos din casă
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Poate candida la președinție o persoană care contestă Constituția României?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Ministrul Finanțelor: Nu sunt bani pentru creșteri de pensii și salarii în 2025
MediaFlux
Cine va fi NOUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! SONDAJ crucial înainte de alegeri
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
AI-ul chinezesc a zburat sub radar în ultimii 10 ani. A venit vremea Alibaba să îşi ia revanşa?